Marţi,
17.05.2022
Acum
0°C

Încă un focar de pestă porcină depistat în județul Sibiu, al treilea de la începutul anului

Încă un focar de pestă porcină depistat în județul Sibiu, al treilea de la începutul anului

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu, condus de prefectul Mircea Crețu, a anunțat marți depistarea pestei porcine într-o gospodărie din comuna Boița care deținea 28 de porci.

Buletinul de analiza emis, ca urmare a analizării probelor de seturi organe prelevate de la un animal mort, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, a confirmat rezultat pozitiv PPA.

Este al treilea focar PPA care evoluează în județul Sibiu de la începutul anului, după cele identificate la un fond cinegetic și în comuna Arpașu de Jos.

”În aceste sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Boița, cu o  rază de 3 km, ce include localitățile Boița, Turnu Roșu, Tălmăcel și Tălmaciu din județul Sibiu, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km, cuprinde și zona de protecție și include localitățile Sadu, Veștem, Colonia Tălmaciu, Racovița, Mârșa, Sebeșu de Jos și Sebeșu de Sus”, a transmis Prefectura Sibiu.

În zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.

De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.

Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Boița. Prima dezinfecție a fost deja realizată.

Data estimativă a repopulării cu animale depinde de situația epidemiologică.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 1048

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus