Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat miercuri că tulpina Delta reprezintă undeva între 20% şi 25% dintre îmbolnăvirile cu noul coronavirus în România.
"Cazuri grave avem în continuare cu tulpina Delta, care nu este eliminată complet din circulaţie din România. Este o tulpină care mai reprezintă undeva între 20% şi 25% dintre îmbolnăviri", a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.
O treime dintre paturile destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate la nivel naţional.
"Evoluţia numărului de persoane care se internează la ATI este un trend crescător, dar ne aflăm încă departe de atingerea capacităţii sistemului de sănătate. (...) Evoluţia gradului de ocupare a spitalelor - când am început această activitate pe 16 ianuarie, aveam peste 16% din paturile alocate, din cele circa 25.000, ocupate. Am avut la 32% practic o dublare a ocupării numărului de paturi în timp de 11 zile. Dar ne aflăm departe şi de cifra care duce la închiderea automată a şcolilor de 75% ocupare la nivel naţional. În ceea ce priveşte paturile care sunt ocupate la copii: din cele circa cred că 1.400 de paturi, avem ocupate 655 de paturi. La 44,5% din paturile pentru copii. În ceea ce priveşte gradul de ocupare la terapie intensivă, a crescut mai încet decât paturile care au fost alocate pentru pacienţii infectaţi COVID, de la 25% la 37%", a arătat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, 12% dintre paturile ATI destinate copiilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate.
"Gradul de ocupare la ATI a paturilor pentru copii: sunt 100 de paturi şi ne aflăm la 12% din paturile de ATI alocate pentru copii. Aici, lucrurile au fost constante. Numărul de copii internaţi la ATI a fost redus", a susţinut Alexandru Rafila.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 799
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 14 ore
JFK