Povestea de viață a unui evreu născut în Sibiu, relatată în presa germană de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului

Viața lui Herschel (Harry) Kohn, născut în 1920, lângă Sibiu, a fost relatată de cotidianul german Westdeutschen Zeitung ca simbol al zilei în care întreaga lume comemorează victimele Holocaustului.

A fost prizonier în lagărul Auschwitz din aprilie 1944, până în mai 1945, însă niciodată nu a vorbit nimic cu familia sa legat de ce a văzut sau a trăit acolo, povestește fiica sa, Ilana Grallert.

Deși a fost tot timpul interesată de acest subiect și a citit multe mărturii, ea spune că tatăl său nu i-a transmis niciodată, nimic. Mai mult, anumite cuvinte nu au fost rostite niciodată în casa lor.

„Nu am vorbit niciodată despre Shoah (n.r. termenul ebraic pentru Holocaust) în familie”, spune Ilana Grallert. Ea s-a născut în Israel, sub numele de Ilana Krohn, și apoi a crescut în Krefeld, oraș în vestul Germaniei, unde a urmat gimnaziul.

Chiar dacă uciderea în masă a evreilor nu a fost un subiect în familie, ea spune că trecutul l-a marcat profund pe tatăl său.

„Acasă, singurul lucru pe care îl auzeam mereu a fost: Nu-l supăra pe tata”, își amintește Ilana. „Se supără atât de ușor din orice, din cauza a ceea ce a trăit în război. (...) Mi-am scris la un moment dat numele primului meu iubit pe antebraț, cu un pix”, își amintește Ilana Grallert. „Tatăl meu s-a speriat atunci...”.

Herschel Kohn a urmărit „fiecare documentar, fiecare film despre Holocaust”, povestește ea. „Dar nu am vorbit niciodată despre asta”. A intuit apoi filosofia de viață a tatălui său: „Poate pur și simplu nu a mai vrut să aibă nimic de-a face cu trecutul. A vrut să-și construiască un viitor”.

Părinții ei s-au întâlnit la Düsseldorf, după încheierea războiului.

Improbabilul cuplu, el un evreul apatrid și ea, fiica unui mic fermier catolic din regiunea Eifel, s-au întâlnit la scurt timp după sfârșitul războiului într-un fost buncăr antiaerian din Düsseldorf, care fusese transformat într-un adăpost de urgență. Tocmai fusese eliberat din lagărul de concentrare, era bolnav de tuberculoză, iar ea era blocată cu familia la Düsseldorf.

A ajuns ca că un supraviețuitor al lagărului de concentrare, tocmai ce a fost eliberat, să se îndrăgostească de un tânără germană. S-au căsătorit în 1947 și visau să emigreze în Norvegia, Palestina sau SUA.

Viața i-a dus apoi în Tel Aviv, Ierusalim, iar apoi din nou în Germania. S-au întors aici pentru că „tatăl meu credea că e mai ușor să câștigi bani”. 

Iar Harry Kohn a reușit aici să devină prospr om de afaceri. „Banii au fost foarte importanți pentru tatăl meu”, spune Ilana Grallert. Pentru că banii înseamnă siguranță pentru orice eventualitate. Pentru că mașina de lux și bacșișul generos aduc recunoaștere și pentru „străinul” cu accent greu, căruia naziștii i-au refuzat dreptul de a trăi, pe care au vrut să-l omoare prin muncă forțată. „Se poate să fie vorba despre asta”, spune Ilana Grallert. „Dar nu știu sigur, pot doar să speculez”.

Tatăl ei a fost diagnosticat cu cancer în 1986. "Rapid! Vin, vin, trebuie să ieșim”, striga el după ședințele de radioterapie. Vechea frică se întorcea. Harry Kohn a murit după o scurtă suferință.

Ce a trăit Harry Kohn, ce a suferit, ce a văzut, totul „a dispărut în aer”, așa cum spune Ilana Grallert... s-a pierdut.

A rămas doar dilema. ”Dacă aş fi întrebat...”

Sursa foto: Gampert / https://www.wz.de/

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube