Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
20°C

Deșeurile DEEE: Ce sunt și cum le colectăm?

Deșeurile DEEE: Ce sunt și cum le colectăm?

Deșeurile DEEE reprezintă o categorie specială de deșeuri care face referire la orice echipament care se conectează la priză, are un cablu, funcționează pe baterii sau are o placă de circuit. Acest echipament devine DEEE în momentul în care se defectează iremediabil, nu mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost creat sau pur și simplu nu mai este folositor pentru proprietarul său, arată platforma Harta Reciclării, platformă interactivă ce se ocupă cu identificarea și localizarea punctelor de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile din România.

Mare parte din cantitatea globală de deșeuri este rezultată în urma procesului de fabricare a dispozitivelor electronice pe care le cumpărăm. Un smartphone, cu toate deșeurile invizibile aferente producției sale, ajunge să cântărească 86 de kg. Un laptop, poate însuma 1200 de kilograme de deșeuri nevăzute.

„Această categorie a deșeurilor reciclabile cuprinde orice echipament care se conectează la priză, are un cablu, baterie sau placă de circuit: frigidere, ceasuri deșteptătoare, dispozitive pentru sudură și jocuri video, aparatură medicală. Majoritatea gospodăriilor din mediu urban din România sunt dotate cu aparate electrice și electronice, acestea fiind utilizate în medie patru ani”, arată reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu.

Cum le colectăm?

Deșeurile DEEE sunt colectate cel mai adesea acasă, într-un container special, iar apoi căutăm soluția cea mai bună pentru colectarea selectivă și trimiterea lor către reciclare: aparate automatizate de colectare selectivă din supermarketuri, stații automatizate de colectare selectivă din parcările magazinelor, soluții mobile de colectare a deșeurilor direct de acasă, containere stradale de colectare selectivă, containere de colectare selectivă de la școală.

După colectarea deșeurilor electrice, acestea sunt încărcate și transportate în condiții de siguranță către operatorii de tratare și reciclare. Procesul de tratare include mai multe activități de natură fizică (dezmembrare/tăiere, sustragerea substanțelor nocive din componența unor DEEE prin anumite metode) din care rezultă componente (cabluri, motoare, plăci circuite imprimate) și materiale (sticlă, plastic, metal etc.) ce vor fi supuse ulterior, în funcție de caz, unor tratări suplimentare, valorificări, reciclări și/sau neutralizări și eliminări nepoluante, mai arată datele platformei Harta Reciclării.

Sursă foto: Harta Reciclării

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1442

Comentarii

1 comentarii

Birtu

Acum 3 ani

Cel putin un deseu dee exista in cladirea primariei din oras dar nu poate fi reciclat ! ¨¨Acest echipament devine DEEE în momentul în care se defectează iremediabil, nu mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost creat ¨¨ Este robotelul ARS TRID.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus