Joi,
10.10.2024
Cer Senin
Acum
22°C

SUA sprijină România în aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

SUA sprijină România în aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Wendy Sherman, adjunctul secretarului de stat al SUA, l-a asigurat pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, de sprijinul Statelor Unite pe întregul parcurs al procesului de aderare la OCDE, anunță Agerpres.

Discuţia a prilejuit un schimb de opinii şi evaluări pe tema evoluţiilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO şi de la Marea Neagră şi s-a desfăşurat în continuarea coordonării apropiate dintre România şi Statele Unite pe teme strategice.

Ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit SUA pentru consultările purtate până în prezent, inclusiv în ceea ce priveşte răspunsurile scrise avansate Federaţiei Ruse la 26 ianuarie, care au luat în considerare şi observaţiile, interesele şi aşteptările României, în baza principiilor şi valorilor fundamentale comune. În acest context, el a exprimat satisfacţia faţă de decizia SUA de a-şi consolida prezenţa militară pe teritoriul României, un semnal ferm pentru descurajarea acţiunilor agresive ruse şi soliditatea angajamentului SUA pentru securitatea aliaţilor de pe Flancul Estic, precizează MAE.

Conform sursei citate, oficialul american a exprimat apreciere deosebită, la rândul său, pentru angajamentul constant asumat de România, ca partener strategic al SUA şi stat aliat NATO responsabil şi de încredere, pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre, dar şi la nivel european şi euroatlantic.

Cei doi oficiali au evaluat eforturile diplomatice recente, la nivel bilateral şi multilateral, privind detensionarea situaţiei de securitate de la graniţa Ucrainei şi au discutat despre paşii următori şi perspectivele conturate pe termen scurt. Au evidenţiat importanţa menţinerii unităţii şi solidarităţii aliate şi au agreat menţinerea unui contact apropiat, la toate nivelurile, şi în perioada următoare.

În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, ministrul Bogdan Aurescu şi oficialul american au evocat contextul aniversar din 2022, când se marchează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi au agreat continuarea eforturilor pentru pregătirea unei agende de activităţi diplomatice adecvate, inclusiv prin dinamizarea contactelor politice, arată MAE.

Wendy Sherman a adresat, cu acest prilej, felicitări părţii române pentru decizia recentă a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România şi a asigurat că SUA vor sprijini România pe întregul parcurs al procesului de aderare. La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit pentru sprijinul constant al SUA pentru candidatura României şi pentru conturarea unei decizii favorabile la nivelul Organizaţiei, asigurând cu privire la angajamentul profund al Guvernului României pentru finalizarea cu succes a obiectivului aderării şi pentru asumarea tuturor obligaţiilor de stat membru al OCDE, menţionează sursa citată.

Sursa: agerpres.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus