Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță susține, după o vizită pe care a efectuat-o la Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, că a identificat o serie de nevoi urgente.
Problemele principale identificate de europarlamentar aici sunt legate de stocurile insuficiente de anticorpi monoclonali, necesari în primele faze ale bolii COVID-19, în special pentru pacienții cu comorbidități, de lipsa medicamentului antiviral Remdesivir și de lipsa anticoagulanților. Un exemplu este Clexane, necesar în tratamentul bolii, transmite europarlamentarul.
Ștefănuță a discutat cu Medicul Șef Victoria Bîrluțiu despre situația pacienților internați cu COVID-19 în Secția Clinică Boli Infecțioase, dar și despre probleme și lipsurile cadrelor medicale, fiind însoțit de președintele filialei județene USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, precum și de consilierul județean Adrian Echert.
“Suntem în plin val cinci al pandemiei de COVID-19, cu o incidență de peste 20 la mia de locuitori în municipiul Sibiu. În Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți a SJU Sibiu sunt internați 54 de pacienți infectați cu SARS-COV-2. Multe dintre nevoile secției, care nu erau acoperite la debutul crizei sanitare – echipamente medicale, tratamente – sunt, acum, în mare parte asigurate. Există, bineînțeles, și probleme, iar în calitate de europarlamentar sibian mă voi asigura că acestea sunt rezolvate în cel mai scurt timp”, declară Nicu Ștefănuță.
“Referitor la stocurile insuficiente de anticorpi monoclonali, am adresat deja o interpelare Comisiei Europene. Vreau să mă asigur că aceștia vor ajunge la Sibiu, așa cum în valul anterior al pandemiei, prin cererea mea de activare a Mecanismului de Protecție Civilă al UE, au ajuns, la spitalul din Sibiu, anticorpi monoclonali din Italia. Sunt, de asemenea, în contact cu reprezentanții companiilor producătoare de anticoagulanți pentru ca aceștia să fie disponibili în spitalele din țară. Mă voi adresa Ministerului Sănătății pentru a afla de ce nu există achiziții suficiente de Remdesivir și voi cere suplimentarea livrărilor de tratamente necesare pentru Secția Clinică Boli Infecțioase”, adaugă europarlamentarul sibian.
“80% dintre pacienții internați în Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți sunt nevaccinați. În continuare, vaccinul este singura modalitate de a preveni formele grave ale bolii COVID-19. Îi îndemn pe sibieni să aibă încredere în știință, nu în populiști și să se vaccineze, protejându-se, astfel, pe ei și având grijă de cei dragi”, a încheiat Nicu Ștefănuță.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: remdesevir , lipsa , stefanuta , medicamente , covid , spital
Vizualizari: 1918
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
C