Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu numără 45 de persoane, dintre care doar 18 sunt angajați, restul fiind voluntari, inclusiv doi medici. Cu toții au avut pe parcursul anului 2021 nu mai puțin de 264 de intervenții, reușind salvarea a 286 de persoane, dintre care 61 au fost predate ambulanțelor sau SMURD-ului. Din păcate, trupurile a două persoane au fost predate Institutului de Medicină Legală.
Cifrele prezentate mai sus cuantifică, într-o oarecare măsură, munca Salvamontului, însă nu arată condițiile în care lucrează iubitorii muntelui în afara intervențiilor, când sunt expuși naturii. Spre exemplu, angajații au ture de câte șapte zile, timp în care se autogospodăresc, până recent fiind cazați într-un apartament din Păltiniș pe care îl împărțeau cu pompierii civili.
”Pentru înnoptare aveam o cameră la dispoziție și spațiu comun în bucătărie, unde colegii mei asigurau permanența 24 de ore din 24”, spune directorul Salvamontului Sibiu, Dan Popescu. În plus, salvamontiștii lucrează la Păltiniș în puncte de prim ajutor formate din containere, dotate cu aparatură medicală, aflate la baza celor două pârtii publice.
Situația s-a schimbat radical începând de astăzi, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu având un nou sediu, rezultatul unei investiții de aproape 3,5 milioane de lei. Noua Bază Salvamont Păltiniș are garaj încălzit pentru autovehiculele de intervenție și snowmobil, spații de prim ajutor și patru camere de cazare pentru echipele de intervenție, toate dotate cu baie și dușuri. Nu lipsesc nici sala de mese, oficiul pentru prepararea hranei, la care se adaugă, la etaj, încă două spații de cazare, dintre care o cameră cu două paturi și o cameră cu 12 locuri, dotate cu grup sanitar, wc, lavoar și dușuri.
Tot imobilul are încălzire în pardoseală, electrocasnice noi și dotări de ultimă generație. În exteriorul bazei există montat un panou de cățărare pentru antrenamentul salvatorilor montani.
Inaugurarea a avut loc marți, în prezența președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, precum și a administratorului public al județului, Adrian Bibu.
”Baza Salvamont Păltiniș, echipată și dotată la standarde europene, va aduce un plus de valoare activității salvamontiștilor și siguranței turiștilor. Este un obiectiv important pentru turismul sibian, mai ales în condițiile în care ne propunem ca județul Sibiu să devină o destinație pentru iubitorii ecoturismului”, a declarat Daniela Cîmpean.
Clădirea noii baze de salvare de la Păltiniș este ridicată pe un teren cedat Consiliului Județean Sibiu de către Primăria Municipiului Sibiu și se află în imediata vecinătate a Bazei Sportive Șoimii Păltiniș, lângă intersecția cu drumul spre Șanta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: baza salvamont sibiu , Salvamont , Sibiu
Vizualizari: 1609
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 4 ore
HBomb
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Q - erau limacși