Marți,
19.08.2025
Parțial Noros
Acum
23°C

Spitalul Județean: Dr. Fiat va fi cercetată disciplinar

Spitalul Județean: Dr. Fiat va fi cercetată disciplinar

Spitalul Județean Sibiu anunță că doctorița Emilia Fiat, înregistrată în timpul unei conversații telefonice avută cu aparținătorul unui pacient, va fi cercetată disciplinar, se precizează în cadrul unui comunicat de presă transmis de conducerea instituției.

”Vocabularul folosit și tonul pe care s-a purtat conversația analizată reprezintă o încălcare a principiilor morale și deontologice în relația aparținător - cadru medico-sanitar din cadrul spitalului, precum și nerespectarea demnității umane. Atitudinea medicului implicat în conversație este considerată drept o abatere de la normele deontologice și o încălcare a regulamentului intern al spitalului, motiv pentru care se propune inițierea procedurii de cercetare disciplinară”, se arată în decizia Consiliului Etic al spitalului, propunându-se totodată începerea procedurii de cercetare disciplinară.

Citește și: Medic sibian, în dialog cu un aparținător: ”Ce vrei tu nesimțito ordinară, da ce, eu i-am dat boală la taică-tău?”. Reacția Spitalului Județean

Un dialog dintre un medic cardiolog al Spitalului Clinic Județean și fiica unui pacient a apărut sâmbătă în spațiul public, provocând indignarea generală.

Modalitatea în care medicul jignește interlocutoarea a atras atenția inclusiv conducerii Spitalului Clinic Județean Sibiu, acolo unde medicul Emilia Sorina Fiat are cabinet.

”Ce vrei tu nesimțito, ordinară, da` ce, eu i-am dat boală la taică-tău? I-am făcut coronografie, dar nu ți-e rușine tu, nesimțito ordinară, că erau martori acolo în salon. Sunt oamenii din salon, nu ție rușine, nesimțită ordinară. (...) Dacă te mai prind că suni, îți spun că pun poliția pe tine. Fă-ți programare, fă-ți programare, măi nesimțito”, este o parte din adresarea de care a avut parte o femeie al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Dr. Fiat a fost contactată de Turnul Sfatului însă nu a dorit să precizeze în acel moment niciun punct de vedere legat de această situație.

Consiliului Etic a venit și cu o serie de recomandări în vederea evitării unor astfel de situații:

  • reinstruirea întregului personal cu privire la prevederile codurilor de etică și deontologie medicală;
  • reinstruirea personalului medical cu privire la procedurile de comunicare cu aparținătorii;
  • reinstruirea personalului cu privire la prevederile Regulamentului intern referitoare la drepturile și obligațiile salariaților;
  • verificarea însușirii informațiilor și prevederilor materialelor asupra cărora au fost instruiți.

Procedura de cercetare disciplinară va fi demarată în cursul zilei de 1 februarie, se mai precizează în comunicatul semnat de managerul spitalului, Dr. Daniel Chelcea și de purtătorul de cuvânt Decebal Todăriță.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Gigi contra

Acum 3 ani

Diploma nu i-o pot lua! Restul... Un avertisment din partea invidiosilor...
Raspunde

Elzorab

Acum 3 ani

Cine pe cine cercetează? Mai credeti in gogosi cu zahar pudra? Sa fim seriosi.
Raspunde

Kokos

Acum 3 ani

Va primi vreun avertisment sau maxim 10% din salariu pe 3 luni.
Raspunde

Cosmina

Acum 3 ani

Faptul că tratează corect doar unii din pacienții domniei sale, pare că a nu reprezenta o problemă pentru susținătorii dânsei. Doamna doctor Fiat va trebui să demonstreze pe viitor dacă are capacitatea de a trata corect și oamenii de rând, nu doar persoanele din vârful societății care îi sunt sau i-ar fi de folos și cei care îi plătesc serviciile de la cabinetul privat. Încă nu ne dăm seama dacă în cazurile pe care le cunosc personal a dat dovadă de incompetență sau rea credință prin refuzul de a interna sau prin diagnosticele total eronate pe care le-a oferit. Redirecționarea pacienților din Spitalul Public către cabinetul privat a fost de multe ori condiția necesară obținerii unui certificat de concediu medical sau a simplei atenții din partea doamnei doctor Fiat. What goes around, comes around... sau undeva, cândva, va răspunde într-un anume fel și dânsa pentru aroganța și lăcomia de care a dat dovadă. Cercetarea disciplinară a Spitalului Județean Sibiu nu va avea absolut nici un rezultat.
Raspunde

Ion

Acum 3 ani

Se pare ca colega doctor se exprima in acest mod cam cu toata lumea!Deci este o treaba de fond nu o exceptie! Pacat de vocabular si atitudine,ca nu e un medic slab pregatit!
Raspunde

Ion

Acum 3 ani

Se pare ca colega doctor se exprima in acest mod cam cu toata lumea!Deci este o treaba de fond nu o exceptie!Pacat de vocabular si atitudine,ca nu e un medic slabpregatit!
Raspunde

Sparrow

Acum 3 ani

Dacā o chema Hyundai, altfel stateau lucrurile....
Raspunde

Teo

Acum 3 ani

Daca pacienta venea la cabinetul privat,alta era situatia.
Raspunde

Maria

Acum 3 ani

Se vedea clar că fiica pacientului tratat de d-na doctor Fiat era pregătită să o enerveze pe aceasta. D-na doctor a folosit un libmbaj f. urât, la nervi chiar și doctorii își ies din fire! A greșit că a continuat discuția prin telefon cu aparținătoarea care vorbea peste ea încercând cu bună știință să o enerveze
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus