Sâmbătă,
24.09.2022
Cer Senin
Acum
9°C

În plin val Omicron, Spitalul Județean îi anunță pe sibieni cum pot comunica cu aparținătorii

În plin val Omicron, Spitalul Județean îi anunță pe sibieni cum pot comunica cu aparținătorii

Conducerea Spitalului Clinic Județean Sibiu a transmis miercuri dimineață un comunicat de presă prin care anunță implementarea unor măsuri noi pentru a eficientiza comunicarea cu aparținătorii.

Revizuim permanent procedurile de comunicare cu pacienții, din dorința ca acest proces să se desfășoare cât mai bine cu putință. Am implementat noi facilități, astfel încât aparținătorii să poată afla informații despre pacienți cât mai repede și ușor, direct de la cei implicați în tratarea acestora. Înțelegem dorința membrilor familiilor celor internați de a afla informații despre cei dragi și empatizăm cu aceștia. Căutăm mereu soluții, vom monitoriza atent implementarea acestor proceduri și vom încerca să le perfecționăm”, explică managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

              Cum pot fi aflate informații despre pacient?  

  • în ziua internării pacientului, aparținătorul desemnat de către pacient în „Acordul Informat”, va fi anunțat cu privire la starea pacientului la internare si va primi numărul Foii de Observație Clinică Generală (FOCG) a pacientului, care reprezintă, din acest moment, un număr de identificare pe care acesta îl va comunica ori de cate ori va solicita informații despre starea de sănătate a pacientului;
  • pe întreaga durată a spitalizării pacientului, aparținătorii desemnați pot suna la numerele de telefon: 0269243961 si 0269220538 în intervalul orar 8.00-12.00 de luni pana sâmbătă, pentru a-și înregistra solicitarea de primire a informațiilor medicale despre starea pacientului;
  • registratorul medical cu atribuții de comunicare realizează identificarea apelantului iar după identificarea acestuia înregistrează solicitarea și o transmite către secția unde este internat pacientul. De asemenea, registratorul comunică aparținătorului următoarele informații:
  • secția unde este internat pacientul;
  • medicul curant al pacientului;
  • numărul de interior al secției și intervalul orar alocat comunicării.
  • Informațiile de natură medicală solicitate de către aparținători nu vor fi primite in momentul înregistrării solicitării ci vor fi comunicate în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 12.00- 14.00 de către medicul curant și/sau medicul desemnat. În acest sens, aparținătorul desemnat va suna, prin centrala spitalului (0269215050)  la numărul de interior primit în momentul înregistrării solicitării;
  • de asemenea, și medicul curant/desemnat poate suna aparținătorii desemnați în „Acordul informat” și in FOCG, în același interval orar, pentru a oferi informații despre starea de sănătate a pacienților!

Important de reținut:

  • Pentru a asigura protecția datelor medicale, precum și respectarea secretului medical, informațiile vor fi oferite doar acelei persoane care este desemnată de către pacient prin acordul de transmitere a datelor medicale (Conform Ordinului 1410 din 2016 cu modificările si completările ulterioare). Este acceptată o singură persoană!
  • În cazul pacienților ai căror aparținători au hipoacuzie, comunicarea se va face prin intermediul mesajelor scrise sau e-mail la numărul de telefon si adresa de e-mail oferite la internare de către pacient. Dacă este cazul, SCJU Sibiu are contract de colaborare cu un interpret al limbajului mimico-gestual, care poate facilita comunicare dintre cadrele medicale și aparținători.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 3284

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Marin I.

Acum 7 luni

Procedural s-au acoperit! Rușine mare, degeaba au primit salariile cuvenite unor OAMENI/PROFESIONIȘTI MEDICALI. Mulți dintre ei nu mai sunt nici măcar oameni. Nu au empatie, nu au omenie mulți. Faptic, se confirmă toate articolele și adevărurile scrise de voi în presă( și apoi mușamalizate de ei) în ultimii doi ani. Își bat joc de pacienți și de apartinători. Noi nu știm nici acum dacă pacienta rudă primește medicamentele permanente. Le are la ea, de acasă aduse(așa ni s-a și precizat), însă neputând să le ia, nu am reușit să aflăm dacă i le dă cineva... În ganduri, ne-am luat adio. Însă sperăm că va fi bine, e tot ce ne-a rămas, dar simțim că suntem umiliți, prețul SĂNĂTĂȚII și al vieții l-am plătit prin contribuții si noi si pacienții zeci de ani, însă primim în schimb BATJOCURĂ si DISPREȚUL FAȚĂ DE VIEȚI! Ce oferă, să primească inzecit!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus