Sâmbătă,
26.11.2022
Innorat
Acum
4°C

Protest în Germania: mai mulți activişti pentru climă s-au lipit cu o substanţă adezivă de asfaltul principalei autostrăzi din Berlin

Protest în Germania: mai mulți activişti pentru climă s-au lipit cu o substanţă adezivă de asfaltul principalei autostrăzi din Berlin

Unsprezece activişti pentru climă s-au lipit cu o substanţă adezivă de asfaltul principalei autostrăzi care trece prin Berlin şi au blocat traficul rutier la o oră de vârf în capitala Germaniei luni dimineaţă, în cadrul celui mai recent protest organizat pentru a cere adoptarea unei legi privind limitarea risipei alimentare şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură, informează Reuters, citat de Agerpres.

Activiştii din grupul "Last Generation", care au plasat puţin mai devreme şi produse alimentare pe asfaltul autostrăzii A100, au blocat drumuri şi autostrăzi din Berlin, Hamburg şi Stuttgart de mai multe ori pe parcursul săptămânii trecute.

Mai mulţi şoferi germani nemulţumiţi și-au părăsit automobilele rămase blocate pe autostrada A100 şi i-au tras deoparte pe activiştii lipiţi de carosabil de hanoracele şi rucsacurile acestora pentru a permite astfel trecerea vehiculelor.

Până la ora 11:00 GMT, activiştii pentru mediu au blocat trei intrări pe autostrada berlineză şi au avut încă o încercare eşuată de acelaşi tip, a precizat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei germane.

Până acum, 27 de activişti au participat la aceste proteste, iar 11 dintre ei s-au lipit de asfalt cu o substanţă adezivă, a adăugat aceeaşi purtătoare de cuvânt.

Poliţia germană verifică luni identităţile activiştilor pentru a stabili dacă aceste persoane pot fi plasate în custodia autorităţilor.

Deocamdată, Poliţia germană nu a comunicat numărul activiştilor care au fost reţinuţi de la începutul protestelor. Potrivit grupului "Last Generation", 50 de persoane se aflau în custodia autorităţilor din mai multe oraşe din Germania până la sfârşitul zilei de vineri.

"Plănuind să atingă neutralitatea carbonului până în 2045, Guvernul german îşi încalcă obligaţia constituţională de a ne proteja vieţile", a declarat activista Carla Hinrichs.

"Până în 2030, va fi depăşit pragul de 1,5 grade Celsius (creşterea medie a temperaturii globale - n.r.). Guvernul german nu doar că încalcă legislaţia internaţională, dar comite şi o crimă împotriva umanităţii, conducându-ne intenţionat spre o lume mai caldă cu 2, 3 sau 4 grade Celsius şi spre miliarde de oameni care vor muri de foame", a adăugat activista germană.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Zzz

Acum 9 luni

Carla Hinrichs din "Stupid generation"
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus