Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

Boris Johnson susţine că o invazie rusă în Ucraina este posibilă în următoarele 48 de ore

Boris Johnson susţine că o invazie rusă în Ucraina este posibilă în următoarele 48 de ore

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat luni că situaţia este "foarte, foarte periculoasă" în Ucraina şi că o invazie rusă este posibilă "în următoarele 48 de ore", îndemnându-l pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul "dezastrului", relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

"Trebuie să înţelegem că este o situaţie foarte, foarte periculoasă şi dificilă. Suntem în pragul dezastrului, dar este încă timp pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin să facă un pas înapoi, iar ceea ce îndemnăm pe toată lumea este să se angajeze în dialog", a declarat Boris Johnson, într-un discurs transmis de televiziunile britanice.

În condiţiile în care Kievul a acuzat Washingtonul şi Londra de alarmism privind riscurile unei intervenţii ruse iminente, Boris Johnson dă asigurări că "probele sunt foarte clare": "Există circa 130.000 de soldaţi comasaţi la frontiera ucraineană şi tot felul de alte semne care indică pregătiri serioase de o invazie".

"Semnele arată, aşa cum a spus preşedintele (american Joe) Biden, cel puţin că pregătesc ceva care ar putea avea loc în următoarele 48 de ore", a afirmat el.

Regatul Unit le-a recomandat vineri cetăţenilor săi să părăsească imediat Ucraina ca măsură de securitate.

Boris Johnson intenţionează să se deplaseze din nou în Europa spre sfârşitul săptămânii, pentru a discuta cu liderii din ţările nordice şi baltice. În urmă cu două săptămâni, şeful guvernului britanic a mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, căreia Londra i-a livrat recent, pentru prima dată, arme letale, respectiv rachete antitanc.

Boris Jonhson a mai spus că dreptul suveran al poporului ucrainean de a adera la NATO nu poate fi dat la schimb, precizând că va discuta "foarte curând" cu preşedintele american Joe Biden pentru a ajuta procesul diplomatic.

"Cred că este foarte important că avem o conversaţie. Dar nu putem da la schimb drepturile suverane ale poporului ucrainean de a aspira la calitatea de membru NATO, nu poţi da aşa ceva la schimb, este dreptul poporului ucrainean", a subliniat Johnson.

foto Boris Johnson/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

DODO

Acum 3 ani

Deocamdată, rușii dau tonul iar vestul se GUDURESTE la poarta Moscovei. După refugierea din Afganistan vor sa ne apere pe noi de rachetele supersonice rusesti care zboară cu o viteza în jur de 30.000 km/h cu țepușele de la Develesu.Rusii se întind pe jos de ris.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus