Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, în cazul pacienţilor care s-au infectat cu bacteria Pseudomonas aeruginosa după ce au fost operaţi la secţia de Oftalmologie a Spitalului judeţean, trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat.
Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Maria Plumbu, care a precizat că poliţiştii s-au sesizat din oficiu, întrucât în acest caz nu este depusă nicio plângere, fiind deschis "un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu".
Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi.
Serviciul de Comunicare al SJU Miercurea Ciuc a recunoscut joi, răspunzând unei solicitări AGERPRES, că trei dintre pacienţii reoperaţi şi-au pierdut vederea la ochiul operat, la şase dintre pacienţi vederea s-a deteriorat, iar în cazul a cinci pacienţi vederea nu s-a deteriorat sau s-a deteriorat în mică măsură.
Vineri, 11 februarie, preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, a anunţat că a trimis Corpul de control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, susţinând că abia atunci aflase detalii suplimentare despre acest caz.
De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 lei, în acest caz.
Şefa DSPP Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că, în baza HG 857/2011, la nivelul secţiei de Oftalmologie au fost sancţionate şase persoane, inclusiv asistenta şefă şi şeful se secţie, cuantumul total al sancţiunilor fiind de 26.000 lei, iar la nivelul structurilor cu atribuţii în activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale au fost sancţionate cinci persoane, amenzile totale fiind de 4.000 lei, fiind aplicate şi trei avertismente.
Dr. Tar a precizat că s-au constatat "severe probleme de respectare a măsurilor de sterilizare", iar procedurile, chiar dacă existau, nu erau respectate.
La rândul său, şeful Şeful Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIIAM) din SJU Miercurea Ciuc, epidemiologul Sergiu Sîngeorzan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în urma anchetei interne, au fost identificate mai multe probleme pe procedura de procesare instrumentar şi de sterilizare şi consideră că, "mai mult ca sigur, acolo au fost problemele care au dus la această tragedie".
Acesta a punctat că sursa infecţiei nu a fost găsită, dar, cel mai probabil, bacteria a fost adusă din afara spitalului şi manipulată prin intermediul personalului secţiei de Oftalmologie.
foto depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ochiul , vederea , periculoasa , cazul , operat , pacientilor , penal , politistii , harghita , infectati , dosar , deschis , spital , bacterie , pacienti , pierdut
Vizualizari: 1351
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 14 ore
Ioan Rotar
Acum 14 ore
Rotar
Acum 15 ore
EVREU