În ultimele săptămâni au fost 17 demisii și 3 adeziuni, a anunțat astăzi președinta USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, la solicitarea Turnul Sfatului. ”În mod normal avem în jur de 10 demisii pe lună”, a precizat aceasta.
La nivel național, în urma demisiei lui Dacian Cioloș din fruntea partidului au părăsit USR 400 de persoane, în timp ce alte 100 s-au alăturat organizației, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt, Ionuţ Moşteanu.
Moșteanu a menţionat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, că datele nu sunt actualizate, iar în cursul zilei va primi informaţii mai exacte.
"La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi au plecat aproximativ 400 de colegi şi au venit aproximativ o sută de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi şi eu le mulţumesc tuturor celor care au ales să îşi dea din timp, o secundă, un minut, o zi din viaţă, pentru acest partid. Cred în continuare că noi suntem soluţia cea mai bună pentru viitorul României. Îl aştept alături de noi pe fiecare român care crede că USR este soluţia bună pentru viitorul României. E un moment complicat pentru partid. Aşa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem şi peste acesta. Am încredere în colegii mei şi în solidaritate", a spus purtătorul de cuvânt al USR, citat de Agerpres.
Șef interimar al USR în acest moment este Cătălin Drulă, până când conducerea partidului va decide să organizeze alegeri pentru un nou președinte.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cibu diaconu , Sibiu , USR , demisii
Vizualizari: 1128
Ultimele comentarii
Acum 21 ore
Echo
Acum 1 zi
Vasile
Acum 1 zi
Vasile
Acum 1 zi
Din Sibiu
Acum 1 zi
Vivi Dragan