Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au lansat atacuri de artilerie inclusiv asupra unor obiective civile. Obuzele au lovit o grădiniță, un liceu și mai multe case și s-au înregistrat răniți atât în rândul civililor, cât și al soldaților ucraineni, transmite Digi24.
Liderii separatiștilor proruşi din Donbas le-au cerut civililor care nu lucrează în domeniul protecției civile sau asistenței sociale să plece din regiune. Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a anunțat vineri că populația va fi evacuată în Rusia, din cauza intensificării bombardamentelor. Denis Pușilin, liderul RPD, a spus că că Rusia a fost de acord să primească oamenii care părăsesc Donețkul, iar femeile, copiii și bătrânii vor avea prioritate, scrie Reuters.
Rusia spune că nu știe despre evacuarea civililor din teritoriile controlate de rebelii susținuți de Moscova, în ciuda faptului că liderii rebeli spun că autoritățile ruse ar fi fost de acord.
„Nu știu ce se întâmplă acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă rusă Interfax, relatează BBC, citat de Digi24.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, respinge „categoric” informațiile vehiculate de Rusia privind un atac al Ucrainei în Donbas.
„Respingem categoric dezinformările din partea Rusiei privind o presupusă ofensivă a Ucrainei sau acte de sabotaj la uzine chimice. Ucraina nu conduce și nu plănuiește astfel de acțiuni în Donbas. Suntem pe deplin dedicați unei rezolvări diplomatice a conflictului”, a scris Dmitro Kuleba vineri pe Twitter.
Pe o înregistrare video Ria Novosti postată pe Twitter, se aud sirenele în Donețk.
Russian state media posting video of air raid sirensin Donetsk.
— max seddon (@maxseddon) February 18, 2022
Worth pointing out that neither the Kremlin nor the Rostov governor's office – which is meant to be evacuating civilians – seemed to have any idea about this.
Peskov said: "I don't know what's up with Pushilin." pic.twitter.com/pAHRn8HVaP
Foto: profimedia
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dmytro kuleba , alarma Donețk , Kremlin , Donbas , donețk , moscova , Dmitri Peskov , Ucraina , Rusia
Vizualizari: 1761
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Verzii?
Acum 29 minute
Un român
Acum 34 minute
Xman
Acum 36 minute
Q
Acum 38 minute
Till Eulenspiegel