Joi,
08.12.2022
Ceata
Acum
0°C

Vladimir Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Vladimir Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că livrările de gaze nu vor fi suspendate, în pofida tensiunilor în creştere cu Occidentul legate de Ucraina, relatează dpa, citat de Agerpres.

'Rusia intenţionează să continue aprovizionarea neîntreruptă cu această materie primă, inclusiv cu gaz natural lichefiat, a pieţelor mondiale', a declarat Putin la un forum al ţărilor exportatoare de gaze naturale, potrivit Kremlinului.

Există temeri că decizia Rusiei de a trimite trupe în Donbas, în estul Ucrainei, ar putea afecta aprovizionarea cu energie, dar Moscova subliniază că gazele au fost pompate fără întrerupere către Occident chiar şi în perioada Războiului Rece.

Ministrul qatarian al energiei, Saad al Kaabi, a declarat marţi că este practic 'imposibil' de înlocuit într-un timp foarte scurt volumul de gaze furnizat de Rusia Europei în cazul unor sancţiuni din cauza conflictului legat de Ucraina, dacă Moscova va decide să-şi reducă livrările, potrivit EFE.

'Cred că, fundamental, când vorbim despre problema Ucrainei şi eventualele repercusiuni (...) în ceea ce priveşte înlocuirea gazelor ruseşti livrate în Europa, care însumează circa 40% (din totalul importurilor), nicio ţară nu poate înlocui acest volum şi nici nu are o astfel de capacitate', a reiterat ministrul qatarian la finalul celui de-al VI-lea Summit al Forumului Forumului statelor exportatoare de gaze (FPEG) de la Doha. 

foto depositphotos.com

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 513

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus