Sibianul Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR PLUS - Renew Europe, a lansat un îndemn la solidaritate, în contextul agresiunii militare pornită de Rusia împotriva Ucrainei. El arată că Uniunea Europeană are în vedere ajutoare umanitare de urgență.
”A început războiul…
Încercați o clipă să vă imaginați că în dimineața aceasta v-ați trezit sub sunetul exploziei, al fricii, al terorii.
Imaginați-vă că, în încercarea de a fugi din calea războiului, vă strângeți repede actele, câteva amintiri la care țineți, două-trei jucării pentru copil și fugiți… unde vedeți cu ochii.
Ei bine, deși pare doar un coșmar, e realitatea vecinilor noștri ucraineni.
Cu scopul perfid de a “demilitariza și denazifica Ucraina”, Putin a atacat, în această dimineață, țara noastră vecină.
S-au auzit explozii în Kiev, Odesa, Mariupol și în alte mari orașe ucrainene.
Ce urmează?
❗️ SUA se așteaptă ca planul de invazie al Rusiei să includă lovituri aeriene și trupe care să împiedice apărarea Kievului.
❗️ Asta va provoca un val de refugiați ucraineni în regiune. România, Polonia și celelalte state vecine Ucrainei au nevoie nevoie de ajutor din partea UE pentru a gestiona fluxurile de oameni care fug din calea terorii.
❗️ UE va trimite ajutor umanitar de urgență, dacă va fi necesar.
❗️ Noi sancțiuni ferme din partea lumii occidentale. Cu toții condamnăm, dar nu e suficient. Astăzi, G7, UE și NATO se întâlnesc pentru a le discuta.
❗️ Tiranul de la Kremlin amenință indirect NATO și UE. Mă tem că amenințarea e reală și că Putin nu se va opri la Ucraina.
Gândurile mele se îndreaptă, în această dimineață spre vecinii noștri ucraineni, prizonieri într-un război absurd.
Oameni buni, e o zi neagră nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă.
Nesiguranța și pericolul în care vom trăi de azi înainte ne vor marca nu doar economia, dar și viitorul.
Dacă citești istorie, dacă te uiți în jur, nu ai cum să nu vezi că noi trăim într-un vis protejat, cu probleme des imaginare.
Sper ca criza să nu se lărgească profund, cred că avem datoria să încercăm să o oprim, deși este posibil și probabil să degenereze în ceva mult mai mare.
În primul lui discurs ca prim ministru, Winston Churchill spunea că ‘nu are nimic de oferit decât sânge, suferință și lacrimi’.
Dar mai spunea ceva: ‘că nu se va preda niciodată’.
Iată că și generației noastre ne e dat greul. Eu cred că nici noi nu trebuie să ne lăsăm mai prejos. Ci trebuie să nu ne predăm libertatea niciodată.
Inima sus, ucrainieni! Inima sus, români!”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 772
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Periscop
Acum 6 ore
Excelent +1
Acum 6 ore
Bastiu
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
Emil