Sâmbătă,
14.09.2024
Innorat
Acum
15°C

O singură creșă, finanțată de CNI în județul Sibiu: la Șelimbăr. Pentru Brașov s-au aprobat 7

O singură creșă, finanțată de CNI în județul Sibiu: la Șelimbăr. Pentru Brașov s-au aprobat 7

Doar Șelimbărul va avea creșă construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, conform informațiilor prezentate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).

Ministrul Cseke Attila, a anunţat joi că a fost aprobată finanţarea 142 de noi creşe, dintre care 52 vor fi construite în oraşe şi 90 în comune.  Dintre acestea, 7 (3 în oraşe şi 4 în sate) sunt în judeţul Braşov.

Beneficiarii pentru care a fost aprobată joi finanţarea au la dispoziţie 60 de zile pentru a depune documentaţia necesară realizării obiectivelor de investiţii, iar ministerul aşteaptă în continuare solicitări. Informaţiile necesare întocmirii cererilor de finanţare se află pe pagina de internet a ministerului şi a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

Ministrul a subliniat că, în cazul comunelor, cele pentru care a fost aprobată finanţarea au îndeplinit două criterii: au peste 5.000 de locuitori sau au avut, în ultimul an, cel puţin 100 de nou născuţi. „Dorim să ne asigurăm că vom construi aceste creşe acolo unde este nevoie de ele. În comunele adiacente marilor oraşe, locuiesc familii tinere, din care părinţii lucrează în municipiu, dar doresc să-şi înscrie copiii în creşele mai apropiate de casă”, a spus Cseke Attila.

Cele 142 de creşe pentru care s-a aprobat finanţarea fac parte dintr-un lot mai mare, de 280 de creşe.

Buget de 230 milioane euro

În total, bugetul alocat pentru construirea de creșe este de 230 de milioane de euro.

„Vom cere supracontractare pentru acest capitol de buget din PNRR, la fel am cerut şi pentru Fondul Local şi Valul Renovării. Prin această măsură, ne asigurăm că va fi cheltuit fiecare euro şi nu vom trimite bani înapoi la Bruxelles”, a anunțat Cseke Attila.

În cele 280 de creşe aprobate până acum se creează locuri pentru 15.520 de copii. 

În prezent, în România funcţionează 395 de creşe de stat, cu o capacitate totală de 22.296 copii.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1374

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus