Administrația locală a lansat consultării publice proiectul de amenajare a celui mai mare parc al Sibiului, Sub Arini. Separarea circulației pietonilor de cea a bicicliștilor este una din noutățile propuse.
Amenajarea vizează în această etapă porțiunea cuprinsă între strada Școala de Înot și digul construit în capătul dinspre centrul orașului al Aleii Călăreților. Proiectul supus consultării publice este cel redactat în vederea emiterii acordului de mediu.
În afara unor lucrări precum refacerea aleilor vechi degradate, proiectul de amenajare al parcului Sub Arini elaborat la cererea Primăriei Sibiu propune și amenajarea unor alei noi. Al căror traseu, practic, există deja, fiind bătătorit în timp de sibienii care se plimbă prin parcul cu o suprafață de 21,56 de ha.
Astfel de exemple de alei - de pământ, în prezent - sunt cele din spatele terenurilor de fotbal ori cele aflate dincolo de pârâul Trinkbach în zona foișorului, poteci care se ramifică înspre bulevardul Victoriei.
Prin proiectul supus consultării publice, aceste alei vor fi amenajate cu materiale ecologice, precum mulch-ul sau scoarță de copac.
Pentru alte alei pietonale noi, precum cea propusă între foișor și un viitor amfiteatru, sunt propuse și alei cu structuri sub forma dalelor înierbate. Extinderea aleilor amenajate va fi însoțită și de extinderea iluminatului public.
Amfiteatru, zonă de belvedere și un mic iaz
După cum era cerut și în tema de proiectare pe baza căruia a fost atribuit contractul de întocmire a proiectului de amenajare, parcul Sub Arini urmează să beneficieze în viitor și de un amfiteatru, cu o mică zonă de expoziție. Aproximativ 200 de metri îi sunt alocați acestei facilități, care va fi una deschisă oricui dorește să o folosească. Inclusiv pentru mici spectacole.
Ca și amplasare, acest amfiteatru este propus pentru o zonă din apropierea Trinkbachului, aproximativ în dreptul intersecției dintre străzile Ion Codru Drăgușanu și Luarea Bastiliei.
Tot în apropierea Trinkbachului, dar în partea dinspre centrul orașului a străzii Avrig există în prezent o zonă mlăștinoasă. Aici, proiectul propus de administrația locală prevede creșterea biodiversității prin amenajarea unui mic lac, a unui iaz, care să fie însoțit și de un ponton.
Printre elementele de noutate propuse se numără și amenajarea unei zone de belvedere. Practic, o platformă din materiale prietenoase cu mediul, susținută parțial pe stâlpi, cu o suprafață de 467 de mp. Această platformă va fi accesibilă din alea pietonală aflată în apropierea intersecției străzilor Octavian Goga și Alexandru Vlahuță.
Printre noutățile propuse pentru Sub Arini: un iaz (1), zona de belvedere (2) și un amfiteatru (3)
Pietoni și bicicliști – separat
Prima pistă de bicicletă amenajată în Sub Arini în vremea primarului Klaus Iohannis a stârnit multe discuții. În special din cauza faptului că, practic, aceasta a fost amenajată pe o alee pietonală inițial.
Acum, administrația locală propune delimitarea clară a aleilor pietonale de pistele pentru bicicliști, cu mici excepții. Din dreptul stadionului și până imediat după Bolta Rece, aleile pietonale și cele pentru bicicliști vor fi amenajate în paralel. Cu mențiunea că vor fi amplasate mai multe elemente de semnalizare care să îndemne pietonii să folosească trotuarul care le este destinat.
După zona Bolta Rece, bicicliștii vor avea la dispoziție o pistă nouă, care coboară înspre pârâu pe un traseu deja bătătorit de unii sibieni. Propusă a fi construită din pietriș stabilizat (există numeroase soluții, pornind de la betonul permeabil), această pistă se va mai intersecta cu aleea pietonală doar în zona subtraversării străzii Avrigului. După această subtraversare, pista de biciclete va continua separat de pietoni pe traseul unei existente poteci de pământ, cea dinspre pârâul Trinkbach, până la digul din dreptul Aleii Călăreților.
Administrația propune separarea pistelor de biciclete de aleile pentru bicicliști
De subliniat este faptul că intenția administrației locale este de a separa pistele pentru bicicliști de cele pietonale și de la digul în discuție, până în dreptul Grădinii Zoologice. Astfel, pista de biciclete este gândită a fi continuată de una amenajată în dreptul străzii Theodor Aman, astfel încât actuala pistă de pe Aleea Călăreților să fie redată pietonilor. Această prelungire până la limita municipiului Sibiu va fi realizată în cadrul unui alt proiect.
”Pump-track”
Tot pentru bicicliști, dar în special pentru cei mai tineri, pasionați de îmbunătățirea deprinderilor în acest sport, proiectul de amenajare propune și un traseu de ”pump-track” (un traseu circular ”vălurit”, în cel mai simplist mod de descriere, care ajută într-un mod evident dezvoltarea abilităților pe două roți).
Acest traseu este propus în partea dinspre strada Gheorghe Șoima a Aleii Pinilor (este vorba de aleea care pornește dinspre Bolta Rece, traversând podul arcuit peste Trinkbach). De altfel, în această zonă, tinerii pasionați de biciclete și-au amenajat de-a lungul timpului câteva elemente specifice ”dirt-track-ului” (rampe construite din pământ, de exemplu).
Două fântâni arteziene. Și un amplu sistem de irigare
Lângă foișorul care urmează a fi reabilitat, fântâna arteziană existentă va fi înlocuită cu una nouă, circulară. Locul de joacă din apropiere va face, de asemenea, obiectul reamenajării, iar pietrișul va fi înlocuit cu scoarță de copac.
Cea de-a doua fântână arteziană a parcului Sub Arini, cea din fața statuii lui Mihai Eminescu, va fi înlocuită cu una la nivelul pavajului.
În cadrul elaborării proiectului de amenajare a parcului s-a constatat faptul că, urmare a ultimilor trei ani destul de secetoși, dar și din cauza apropierii de zonele cu trafic rutier, vegetația are de suferit. Prin urmare, este propusă amenajarea unui sistem de irigații, care să ajute copacii și restul vegetației de pe cele trei laturi ale parcului (”cornișa” parcului, dacă vreți).
Sistemul de irigare va ajuta și vegetația din alte zone, cum ar fi cele cu gazon ori zonele plantate cu flori, arbuști și noi copaci. În total, peste 44.500 de mp ai parcului urmează să beneficieze de acest sistem de irigații cu un unic punct de comandă și control.
Sistemul este propus a asigura un debit de cinci litri de apă pe metru pătrat.
Liane în parc
”Abordarea peisagistică / englezească va crea imagini idilice, boeme, romantice, capabile să sensibilizeze privitorul, să-i ofere «surprize» ascunse, care așteaptă să fie descoperite, ca o recompensă a curajului de a explora peisajul aflat la dispoziția lui”, se arată în memoriul tehnic al proiectului supus consultării publice.
Amenajarea propusă de administrația locală are în vedere și (re)introducerea unor specii de arbori exotici. Iar pentru sporirea biodiversității, în parc vor fi plantați și arbuști (”nivelul arbustiv aproape lipsește”, se arată în memoriul tehnic), dar și ierburi aromatice sau plante ornamentale.
În lista de specii complementare propuse pentru Sub Arini sunt enumerate și lianele.
De altfel, proiectul propune amenajarea unor zone verzi tematice, zone de relaxare, zone de studiere a naturii. Pe lângă panouri informative în acest sens, viitorul parc Sub Arini ar urma să aibă și căsuțe pentru păsări, hoteluri pentru insecte și alte elemente care să ducă atât la o creștere a biodiversității, cât și la o mai bună cunoaștere a naturii.
”Se dorește crearea unor spații publice incluzive, destinate tuturor categoriilor sociale, realizate cu costuri accesibile, care să aducă un impact favorabil asupra mediului”, memoriul tehnic al proiectului
În cadrul elaborării acestui proiect au fost identificați și 25 de arbori, cu circumferința cuprinsă între 14 și 228 de cm, care s-au uscat. Din cauză că aceștia riscă să se transforme într-un pericol pentru cei care vor vizita parcul, acești arbori urmează să fie tăiați.
Conform calculelor, amprenta minerală asupra parcului (suprafața construită, dacă vreți, în care intră de la alei, inclusiv asfaltate ori cu scoarță de copac, până la fântânile arteziene) va reprezenta un procent de 9,7% din suprafața parcului. Procent sub cel minim prevăzut de actuala legislație, care este de 10%.
În această fază, proiectul supus consultării publice nu are, deocamdată, o estimare a costurilor. Perioada necesară lucrărilor este, însă, estimată la aproximativ 18 luni.
Sibienii interesați pot consulta acest proiect fie la sediul Primăriei, fie la cel al Agenției de Protecție a Mediului, unde pot fi depuse și observațiile publicului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 6885
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Plop
Acum 6 ore
Xxx
Acum 7 ore
Hai Liberare!
Acum 7 ore
Pol-Pot
Acum 7 ore
Dege Aba