Primăria Sibiu a anunțat marți, într-un comunicat de presă, că odată cu încetarea stării de alertă instituită de autoritățile centrale pentru gestionarea pandemiei coronavirus, gratuitatea la parcare acordată personalului medico-sanitar din spitalele sibiene și din Direcția de Sănătate Publică Sibiu încetează și aceasta, nemaiexistând temei legal pentru acordare.
Gratuitatea a fost instituită în martie 2020, iar în acești doi ani au beneficiat de această facilitate personalul medical din Direcția de Sănătate Publică, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda”, Spitalul Clinic de Pediatrie, Spitalul Militar de Urgență "Dr. Alexandru Augustin", Spitalul General C.F., Spitalul Polisano și personalul din cabinetele medicale ale grădinițelor, unităților școlare și din învățământul superior care este delegat la Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu.
„Precizăm că gratuitatea la parcare acordată medicilor de familie rămâne valabilă, aceasta fiind instituită anterior pandemiei, fiind motivată de activitatea de teren pe care aceștia o desfășoară în relația cu pacienții”, spun oficialii municipalității.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1621
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb