Un ziar german din Baden-Wurttenberg sesizează într-un articol apărut la începutul lunii martie condițiile în care trăiesc românii angajați la o plantație de sparanghel și căpșuni, după ce un cetățean a reclamat condițiile în care aceștia trebuie să doarmă.
Contactat de ziarul Badische Neueste Nachrichten, fermierul spune că a încercat să construiască o clădire pentru a-i adăposti pe muncitori, însă nu a mai realizat-o din cauza prețurilor mari și a crizei economice provocate de Covid.
În plus, chiar și pentru aceste condiții, el recunoaște că le cere bani pentru cazare: 2,50 euro, în situația în care primesc pentru munca lor 9,82 de euro pe oră.
Turnul Sfatului a sesizat Ambasada României la Berlin, iar autoritățile de aici au reclamat cazul mai departe la oficialii germani.
„Cum se poate ca oamenii din țara noastră bogată să trăiască așa?”
Un rezident din Eggenstein-Leopoldshafen s-a declarat îngrozit de cazarea pentru lucrătorii sezonieri locali, astfel că s-a adresat ziarului local.
Persoana era șocată de ce a văzut acolo. „Suntem în Germania sau Bangladesh?” Iar reporterii ajunși la fața locului i-au dat dreptate.
”De fapt, cazarea din Eggensteiner Tiefgestade nu pare foarte primitoare. Rulote vechi, cocioabe din tablă ondulată și containere sunt aliniate într-un spațiu foarte mic, cu canapele uzate și biciclete șubrede între ele. Apa se adună în bălți”, este descrierea jurnaliștilor.
”Nu este fezabil din punct de vedere financiar”
Contactat de ziar, fermierul Markus Leicht se declară ofensat. „Mă enervează că oamenii se plâng fără să cunoască fondul problemei”, spune el.
Fermierul s-a apărat de critici și spune că a intenționat să construiască o nouă clădire pentru muncitori.
Potrivit lui, de zece ani încearcă să facă construcția. „Procesul de aprobare este complex”, spune el. „Au fost mereu noi cerințe”.
Clădirile noi să respecte anumite standarde în ceea ce privește izolația termică, iar după ce în sfârșit a primit autorizație a venit Covidul. „Piața s-a golit brusc”, spune Leicht.
Apoi, calculele i-au arătat că investiția l-ar costa 850 de mii de euro pentru montarea a 60 de containere și ar putea trece de un milion de euro cu restul utilităților. „Nu mai era fezabil din punct de vedere financiar pentru mine”, spune Leicht.
A găsit apoi o altă soluție, locuințe de lemn. Fermierul a cumpărat o clădire ce poate fi montată și ar trebui să fie în funcțiune până la sfârșitul anului.
Cu racordurile pentru electricitate, apă, canalizare și încălzire, Leicht calculează costuri totale de aproximativ 750.000 de euro. Asta, pentru 50 de camere desfășurate pe 1.120 de metri pătrați, ce ar putea adăposti 150 de muncitori sezonieri.
Potrivit lui Leicht, lucrările de construcție urmează să înceapă în următoarele săptămâni, însă la Eggenstein-Leopoldshafen au ajuns deja primii muncitori de recoltare, majoritatea din România. Până în iunie vor fi în jur de 250 de lucrători. Iar până la terminarea construcției vor dormi în continuare în rulote și containere improvizate.
Lucrătorii sezonieri români trebuie să plătească pentru cazare
Potrivit propriilor sale informații, Markus Leicht are în jur de 300 de hectare de teren agricol. Fermierul are doar câțiva muncitori permanenți, acesta fiind motivul pentru care este dependent de muncitorii din Europa de Est.
Salariul lor minim este de 9,82 euro pe oră. Conform propriilor informații, Leicht le percepe din acești bani 2,50 euro pentru cazare. „Nu vor să plătească mai mult”, spune el. „Vin aici pentru a duce acasă cât mai mulți bani posibil”.
”Oamenii trăiesc la ei acasă în cele mai simple condiții”
Majoritatea lucrătorilor sunt sosiți din jurul Sibiului, susține el. „Oamenii trăiesc la ei acasă în cele mai simple condiții”, spune Leicht, care a fost acolo de mai multe ori pentru a recruta muncitori.
Fermierul spune că a văzut drumuri neasfaltate, case dărăpănate, fără sistem de canalizare și conducte supraterane de gaz. Mulți copii nici nu merg la școală, susține el.
„Serios crezi că au o problemă cu cazarea lor aici? Este absurd!”, s-a enervat Leicht în fața reporterilor germani.
Când a preluat afacerea, în urmă cu mai bine de 20 de ani, muncitorii sezonieri „dormeau în corturi pe pământ”.
”Oamenii se plâng de noi, fermierii, dar trebuie să ne luptăm cu prețurile”
Comportamentul celui care l-a reclamat la ziar îl frustrează pe fermierul din Eggenstein-Leopoldshafen. „Aceiași oameni care critică cazarea noastră vor să cumpere fructe și legume ieftine de la supermarket”, spune el.
De fapt, alimentele din Germania sunt uneori semnificativ mai ieftine decât în majoritatea țărilor vecine, subliniază ziarul german.
Potrivit Eurostat, indicele prețurilor din Germania este 103, în timp ce media europeană este de 100.
În comparație, în Elveția (172), Luxemburg (125), Danemarca (120) și Franța (110), cumpărătorii trebuie să scotocească adânc în buzunare. În spatele Germaniei în clasament se află aproape exclusiv țările mai slabe din punct de vedere economic din Europa de Est și de Sud.
Pe de altă parte, cheltuielile pentru îngrășămintele cu azot, care necesită gaz natural pentru a fi produse, sunt în creștere.
Potrivit lui Leicht, în urmă cu doar un an un kilogram costa 75 de cenți, iar astăzi ajunge până la 2,50 euro. „Oamenii se plâng de noi, fermierii, dar trebuie să ne luptăm cu prețurile”, spune el. „Nu poate continua așa”.
Ambasada României în Germania: S-a cerut punct de vedere Ministerului Federal al Muncii
Turnul Sfatului a contactat Ambasada României în Germania, pentru a vedea cum pot fi ajutați muncitorii sibieni din această fermă.
Mihaela Mădălina Tuleu, atașat pe probleme de muncă și sociale pentru RF Germania și Austria, susține că a alertat Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale, dar și centrele de consiliere pentru muncitorii sezonieri.
”Atașatul pe probleme de muncă și sociale a solicitat un punct de vedere Ministerului Federal al Muncii și Afacerilor Sociale, precum și centrelor de consiliere Faire Moblitat și Arbeit und Leben, care se implică în informarea lucrătorilor, cu rugămintea de a comunica misiunii diplomatice de la Berlin dacă au informații suplimentare despre acest caz, dacă au efectuat o campanie de informare în zona respectivă, implicit la ferma de căpșuni și sparanghel Leicht din Aggenstein- Leopoldhafen, landul Baden-Wurttenberg.
De asemenea, autoritățile române de resort au folosit toate mijloacele de comunicare privind informarea prealabilă a lucrătorilor sezonieri asupra drepturilor și obligațiilor lor, precum și recomandarea ca aceștia să se adreseze instituțiilor abilitate din R.F. Germania și/sau România, în cazul în care drepturile nu le sunt respectate”, anunță Mihaela Mădălina Tuleu, atașat pe probleme de muncă și sociale pentru RF Germania și Austria.
Ambasada susține că a făcut constant acțiuni de conștientizare și consiliere pentru muncitorii sezonieri pentru a-i lămuri de ce drepturi beneficiază.
”În conformitate cu legislația germană, obligația de verificare a condițiilor de cazare, a respectării legislației în domeniul sănătății și securității în muncă revine inspectoratelor de muncă locale care pot sesiza din oficiu sau la sesizarea persoanelor în cauză (lucrătorii mobili), la rândul lor aceștia putând apela linia telefonică de urgență pentru asistență, inclusiv la structuri specializate, precum centrele de consiliere Faire Mobilitat (08000005602) care are sedii în 12 locații și care asistă și în limba română, sau sindicatele germane pentru a-i sprijini în cazul în care le sunt încălcate drepturile”, se arată într-un răspuns transmis Turnul Sfatului.
Informare MAE: Salariul minim e de 9,35 euro brut pe oră
Salariul minim pe care angajatorul este obligat să îl plătească angajaților agricoli sezonieri este de 9,35 euro brut pe oră. Este important ca în momentul plății salariului - angajatul să primească și un document care este asemănător “fluturașului de salariu” din România, se arată într-o infirmare pe site-ul Ambasadei Române în Republica Federală Germania.
Programul normal de lucru pentru 6 zile lucrate pe săptămână este de 48 ore. Lucrătorii au dreptul de a fi plătiți pentru toate orele de muncă efectuate inclusiv cele suplimentare. Fiecare oră de muncă suplimentară trebuie plătită cel puțin cu salariul minim (9,35 euro brut).
”Este foarte important ca fiecare lucrător să își țină o evidență a orelor lucrate în fiecare zi a săptămânii. Astfel, lucrătorul va avea o evidență proprie care poate fi folosită la nevoie. Această evidență poate fi folosită și în momentul în care angajatorul înmânează fluturașul de plată în care sunt trecute orele lucrate în luna respectivă de angajat, conform evidenței ținute de angajator”, se arată în document.
Echipamentele și uneltele de lucru trebuie puse la dispoziția angajaților de către angajatori. Legea nu permite scăderea contravalorii acestora din salariul angajaților.
”Este important ca angajatul să solicite de la început informații detaliate despre spațiile de cazare și despre mesele zilnice. Trebuie să se stabilească dacă angajatul va locui în cadrul spațiilor puse la dispoziție de angajator și dacă va beneficia de mesele puse la dispoziție de către acesta (Atenție! dacă aceste servicii sunt oferite de angajator și plătite de angajat - sumele trebuie să fie evidențiate în fluturașul de salariu)”, se mai precizează pe site.
Sursa foto:
Foto 1 Dominic Korner/ bnn.de
Foto 2 arhivă Alexander Werner/ bnn.de
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: plata pe zi , sparanghel , capsuni , muncitori , sibieni , pret , germania , Sibiu , romani , cazare , munca
Vizualizari: 6905
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Xxx
Acum 8 ore
Xxx
Acum 8 ore
Kokos
Acum 9 ore
X-ulescu
Acum 9 ore
Nobody