De Bătrânu Sas probabil până acum a auzit deja tot Sibiul. E una dintre cele mai apreciate carmangerii locale iar magazinele lor sunt printre cele mai arătoase din oraș. De câțiva ani buni au început să facă și burgeri, atât în magazinul de pe Alba Iulia cât și în rulotele mobile cu care se plimbă pe la diverse evenimente și încă n-am auzit pe nimeni să se plângă. Sunt printre cei mai buni burgeri pe care îi poți găsi în oraș. Iar de curând, în noul magazin deschis pe Mihai Viteazu, au început să pregătească și un meniu zilnic, pe care îl livrează în întreg orașul. Pe pagina lor de Facebook am văzut noua ofertă, iar pentru că săptămâna trecută au avut și livrare gratuită am zis să încercăm în fiecare zi, timp de o săptămână, meniul propus.
Luni, ciolan bavarez cu varză murată călită
Am sunat luni, în jur de ora 12, pentru prima comandă a săptămânii. Programul de preluare a comenzilor este între 11 și 14. În meniu, ciolan (afumat și dezosat) în stil bavarez, cu varză murată calită. A ajuns în mai puțin de o oră, ambalat la marea artă, fără plastice excesive, în pungă și recipient de carton. Punct pentru „verde”. Deși n-am fost un mare fan al verzei călite niciodată, asta a avut ceva special. În primul rând, era tăiată foarte fin și nu era excesiv de acră, cum adesea preparatele de gen sunt. Iar ciolanul, delicios. Crocant pe exterior, gras exact cât trebuie și foarte fraged în interior. Nu am mâncat niciodată ciolanul pregătit în acest fel, dar îmi propun să mai încerc, că mi-a plăcut.
Marți s-a râs de șnițel parmigiana cu penne în sos roșu și busuioc
De combinația de marți s-a râs în redacție. Că nu vezi adesea șnițelul asortat cu paste. Și probabil dacă nu aș fi gustat m-aș fi alăturat și eu corului de persiflanți. Dar combinația de șnițel, parmezan, paste, sos de roșii și busuioc a fost excelentă. Dacă luni am mai lăsat ceva în caserolă, marți am ras tot.
Miercuri, cârnați, pireu, mazăre și murături
Miercuri am crezut că o să fie ziua preferată după ce am văzut ce au pregătit. Două feluri de cârnăciori prăjiți, împreună cu pireu de cartofi, mazăre și murături. Sincer, nu știu să vă spun ce a fost cel mai bun din preparat. Pireul a fost excepțional, unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat vreodată iar în combinația cu mazărea l-a făcut și mai apetisant. Murăturile, pe seama pireului, felii subțiri de morcov și de ceapă, murate lângă varză roșie, delicios. Cârnații au rămas la coadă doar pentru că garnitura a fost excelentă, nu că n-ar fi fost și ei la fel de mândri în caserola cu pricina. Mai că mi-a venit să mai comand o porție, noroc că era trecut de două, că aș fi leșinat după o a doua porție.
Joi, meniu oriental cu curry și orez
Joia a fost surpriza supremă după 3 zile de cărnet extrem și s-a servit un meniu oriental. Șnițel de porc Tonkatsu cu curry dulce si orez cu otet de sushi. Lângă, alte murături, dar din alt borcan, fără varză roșie și cu un gust destul de diferit. Sunt mare fan de mâncare asiatică și rar am găsit un orez gătit atât de corect (evident, exceptând restaurantele unde bucătarul știe orez din vremea biberonului). Combinația șnițel/curry a fost și ea foarte bună iar murăturile, delicioase.
Meniul de vineri nu era în plan, căci eu ar fi trebuit să mă relaxez la -5 grade prin stuful Deltei în acea vineri, iar de supărare că n-am mai plecat, pe motive de frig extrem, am ținut post negru și n-am mai comandat. Dar azi la 11.01, al cui telefon credeți că o să facă tring-tring? Bună ziua, Bătrânu Sas Mihai Viteazu...
P.S. Meniul costă 19 lei, săptămâna trecută livrarea a fost gratuită, vedem ce va urma. Că va urma.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: livrare mancare , meniu zilnic , Bătrânu Sas
Vizualizari: 7993
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
Hermannstadt
Acum 14 minute
AMN114
Acum 12 ore
Laur
Acum 12 ore
Adrian
Acum 13 ore
Cornel Sibianul