Vicecampionii naționali din 2021 la raliuri, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu, participă la începutul lunii aprilie la Rally of Nations Guanajuato din Mexic, un raliu cunoscut la nivel internațional pentru spectaculozitatea sa.
Sibienii vor începe acest sezon pe celebrele speciale de macadam din Mexic, într-un raliu la care vor participa piloți de top precum Nils Solans, Didier Auriol, Harri Rovanpera, Mathew Wilson, Mads Ostberg sau Adrien Formaux, care își vor reprezenta țara în Rally of Nations Guanajuato.
Echipajul sibian, care va reprezenta România în această competiție pe națiuni, va lua startul cu un Renault Clio Rally5 pus la dispoziție de organizatorul acestui raliu.
„Nu cred că puteam avea un început de sezon mai spectaculos. Să fiu la start în Rally of Nations Guanajuato și să pot concura pe specialele celebre de macadam care au fost incluse și în etapa din mondialul de raliuri este un vis care a devenit realitate. Va fi un raliu special, foarte diferit de ceea ce eram obișnuiți până acum, dar asta face ca provocarea să fie și mai mare. Abia aștept să iau startul în Mexic”, a spus Sebastian Barbu.
Rally of Nations Guanajuato se va desfășura în perioada 1 – 3 aprilie, în program fiind incluse cele mai cunoscute probe speciale din Raliul Mexicului, etapă care a făcut parte din Campionatul Mondial de Raliuri. Sebastian Barbu și Bogdan Iancu vor avea ocazia să concureze pe super speciala de pe străzile subterane din orașul Guanajuato, dar și pe celebrele Otates, El Brinco sau Alfaro, unele aflate la altitudini de peste 2.000 de metri.
Raliul Mexicului a făcut parte din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri din 2004, dar din cauza pandemiei de COVID-19 această etapă a fost scoasă din calendar în 2020. Cu Rally of Nations Guanajuato, organizatorii vor să atragă piloți de top din întreaga lume și să promoveze evenimentul pentru ca în 2023 să fie inclus din nou în calendarul mondial.
Formatul raliului este unul puțin diferit, fiind o competiție pe națiuni, piloții primesc puncte după fiecare probă specială, clasamentul final fiind întocmit în baza acestui punctaj și nu în mod clasic, pe baza timpului obținut. În cele trei zile din Rally of Nations Guanajuato sunt programate 16 probe speciale cu o lungime cumulată de aproape 230 de kilometri. Într-o competiție similară organizată în 2009, tot în Mexic, Manfred Stohl și Andreas Aigner au adus victoria pentru Austria.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Rally of Nations Guanajuato , raliu mexic , Sebastian Barbu , Bogdan Iancu , Sport Sibiu , stiri sibiu
Vizualizari: 1041
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Solomon
Acum 2 ore
Tour operator