Andrei Toma, un băiat de doar 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, și-a lansat vineri, 18 martie, cele două cărți scrise de el și publicate la editura Hermann. Lansarea cărților a avut loc la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu, în cadrul expoziției „Om și munte”. Alături de Andrei au fost părinții, rude, prieteni, colegi de clasă, printre care Ovidiu Nordic Mihu, prim vicepreședinte Nordic Grup Sibiu, prof. Daniela Laurența Roșca, directorul colegiului gazdă și Silviana Simeanu, profesor de Limba română în cadrul aceluiași colegiu.
Citește și „Andrei Toma, scriitor la 15 ani: „Sunt un foarte bun ascultător și-mi plac poveștile din jurul meu”
Prima carte pe care Andrei Toma a scris-o, „Povestea noastră și lucrurile magice”, a început să prindă contur încă de când avea zece ani, iar pe cea de-a doua, „Cel mai important lucru este familia” a scris-o în clasa a IX-a pentru a participa la un concurs organizat de editura Hermanns. Așa a și văzut lumina tiparului anul trecut, după ce băiatul s-a numărat printre câștigătorii acestui concurs. Vineri, 18 martie, Andrei Toma și-a lansat cele două cărți, în prezența apropiaților, la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu, în cadrul expoziției „Om și munte”, organizată de CTEM NORDIC GRUP SIBIU.
„După cinci ani jumătate de când am început să scriu am reușit să public prima mea carte de care sunt foarte mândru și dacă m-ați fi întrebat atunci cum văd eu prima mea lansare de carte v-aș fi spus că va fi cu multă lume, cu multe persoane faimoase, un eveniment grandios. Dar astăzi sunt fericit, cumva, că se întâmplă să am alături persoane dragi, oamenii care au crezut în mine chiar și atunci când eu nu am crezut”, a spus Andrei, vizibil emoționat.
Andrei semnează una dintre cărțile lui pentru tatăl său
„Prima carte mi-a deschis ochii pentru a scrie în continuare, pentru că făcusem o pauză foarte mare. Mereu spuneam că nu am timp să scriu, dar cred că nu-mi făceam timp să scriu”, a mai spus băiatul.
După ce le-a povestit invitaților cum a ajuns să publice cele două cărți și ce înseamnă pentru el, Andrei a semnat cărțile pentru oricine a dorit să le aibă. În timpul evenimentului a fost și un moment artistic. Alexandru Totu, fondatorul Clubului de Turism „Lupii Argintii” a cântat la chitară câteva melodii, o parte compuse chiar de el.
Alexandru Totu
Andrei alături de profesoara de Limba Română Silviana Simeanu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2217
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Nicușor Lotrean protestatar silențios
Acum 48 minute
AlisonBurgers
Acum 55 minute
Kukuruku
Acum 57 minute
Eu....
Acum 1 oră
Gic@