O sesizare ajunsă pe adresa redacției Turnul Sfatului a ridicat problema locurilor de parcare din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Se precizează faptul că plăcuțele nominale puse la unele locuri de parcare pentru o parte dintre angajați sunt ilegale, imorale și discriminatorii, la fel și intrările pe bază de cartele ale mașinilor în curtea spitalului. În replică, reprezentanții spitalului spun că nu există în momentul de față locuri de parcare nominale, dar mai sunt locuri de parcare rezervate, nenominale de care mai beneficiază medicii șefi, asistentele șefe și conducerea instituției. Pe de altă parte, aparținătorilor care transportă persoane care nu se pot deplasa singure le este permis accesul auto în spital, dar staționarea este limitată la timpul necesar preluării pacientului în vederea consultării, internării sau externării. Spitalul are în acest moment cel mult 280 de locuri de parcare, aproximativ 1.500 de cartele de acces pentru parcare și aproape 3.000 de angajați.
Citește și „Angajații Spitalului Județean mai primesc două luni sporul pentru Covid-19”
Într-o sesizare primită pe adresa redacției Turnul Sfatului se face referire la faptul că plăcuțele nominale puse la unele locuri de parcare pentru o parte dintre angajați sunt ilegale, imorale și discriminatorii, la fel și intrările pe bază de cartele a mașinilor în curtea spitalului. De asemenea, se precizează în sesizare că nominalizarea acestor locuri de parcare este făcută pe criterii care nu sunt reglementate de Regulamentul de ordine interioară. Totodată se acuză încălcarea egalității de drepturi între categoriile de angajați dar și de pacienți care vin și se află uneori în imposibilitatea de a se deplasa între pavilioane. Se precizează și faptul că plăcuțele nominale, unele dintre ele cu nume, au fost scoase la un moment dat în urma unor sesizări asemănătoare și repuse ulterior.
„Având în vedere că accesul în incinta instituției, teren proprietate publică, este oricum controlat prin cartele de acces magnetice oferite angajaților medici și asistente, intrările fiind prevăzute cu bariere, nominalizarea acestor locuri de parcare pe criterii nereglementate de Regulamentul de ordine interioară este ilegală! În orice țară civilizată din lumea asta nu sunt permise astfel de discriminări pe domeniu public, mai ales în instituții care ar trebui să promoveze egalitatea de drepturi între categoriile de angajați dar și pacienții care vin și aflați uneori în imposibilitatea de a se deplasa între pavilioane. […] Noua conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a cedat și ea la presiunea unor anumiți super angajați montând aceste plăcuțe după ce acestea au fost demontate în 2020 după apariția în presa locală a unor articole care semnalau acest aspect ilegal, imoral și discriminatoriu”, se arată în sesizare.
Nu există locuri de parcare nominale
Reporterul Turnul Sfatului a trimis o solicitare reprezentanților Spitalului Județean Sibiu pentru a cere mai multe informații cu privire la locurile de parcare din incinta unității medicale. Potrivit acestora, numărul exact al locurilor de parcare nu poate fi precizat din cauza lucrărilor, a extinderii unor pavilioane și a construcțiilor modulare și a corturilor amplasate, dar sunt cel mult 280 de locuri.
„În prezent, în cadrul SCJU Sibiu se desfășoară mai multe lucrări de renovare/reabilitare/extindere a unor pavilioane (Unitatea de Primiri Urgențe, Dermatologie, Bloc Chirurgical, Maternitate, Neurologie) fapt care a impus asigurarea fronturilor de lucru atât în interior cât și în exterior și a dus la diminuarea considerabilă a spațiilor pentru parcare în proximitatea acestor clădiri. Totodată, în ultimii doi ani, în context pandemic, în curtea interioară au fost amplasate mai multe construcții modulare și corturi care au redus din spațiul alocat anterior parcărilor. Ținând cont de aceste aspecte, nu putem preciza cu exactitate care este în prezent numărul locurilor de parcare disponibile. Cu aproximație, în prezent există aproximativ 250 – 280 locuri de parcare”, se arată în răspunsul formulat de conducerea unității.
De asemenea, se precizează faptul că nu există în momentul de față locuri de parcare nominale. Autovehiculele aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, autovehiculele SMURD și cele aparținând spitalului au acces permanent în incintă, pentru acestea existând locuri special amenajate în vederea staționării. Pentru a fi asigurat fluxul de aprovizionare și derularea în codiții optime a lucrărilor de pe șantierele deschise, acces nerestricționat au și autovehiculele furnizorilor de produse, servicii și materiale.
Sunt totuși locuri de parcare rezervate, nenominale, de care mai beneficiază medicii șefi, asistentele șefe și conducerea instituției, considerând-se oportun ca accesul acestora să fie facilitat din rațiuni organizatorice.
„În prezent, accesul angajaților SCJU Sibiu cu autovehicule se face pe baza unui permis de acces auto. Aceste permise sunt valabile doar pentru acces, fără garantarea unui loc de parcare. Parcarea se realizează în limita locurilor disponibile. SCJU Sibiu nu are obligația legală de a asigura locuri de parcare pentru angajați sau aparținători și pacienți”, mai transmit reprezentanții spitalului.
Totodată se precizează faptul că nu există prevederi în Regulamentul Intern cu privire la parcare.
Doar jumătate dintre angajați au permis de acces auto
Spitalul Clinic Județean Sibiu are 2.957 de angajați, iar ca aceștia să aibă acces cu mașina în curtea spitalului au nevoie de un permis de acces, dar care nu garantează un loc de parcare. Potrivit informațiilor primite au fost distribuite aproximativ 1.500 de astfel de permise. Și aparținătorii care transportă persoane care nu se pot deplasa singure au acces cu mașina în curtea spitalului, însă pe o perioadă limitată.
Ținând cont de faptul că SCJU Sibiu este un spital pavilionar, pentru aparținătorii care transportă persoane care nu se pot deplasa singure, este permis accesul auto în spital, cu precizarea că staționarea autovehiculului în incinta instituției este limitată la timpul necesar preluării pacientului în vederea consultării sau internării/externării”, transmite conducerea spitalului.
După internare, transportul pacienților între pavilioanele, secțiile sau laboratoarele spitalului este responsabilitatea SCJU Sibiu și se realizează cu mijloace specifice: cărucioare, tărgi, ambulanțe, nefiind necesar transport asigurat de aparținători.
În încheiere se precizează faptul că în momentul de față nu mai există în curtea spitalului plăcuțe cu nume ale angajaților, însă sunt plăcuțe care rezervă locuri de parcare pentru șefii de secții.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: conducerea spitalului , sefi sectie , locuri rezervate , locuri nominale , parcare apartinatori , Spitalul Județean , parcare , angajati
Vizualizari: 4831
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Gogu
Acum 11 ore
X-ulescu
Acum 11 ore
Gogu
Acum 11 ore
Kokos