Sâmbătă,
04.10.2025
Innorat
Acum
8°C

Preşedintele Zelinski se va adresa Parlamentului luni seara

Preşedintele Zelinski se va adresa Parlamentului luni seara

Deputatul liberal Pavel Popescu, preşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, anunţă că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa Parlamentului luni seara.

Pavel Popescu a arătat că a avut, joi, o întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din reprezentanţi speciali ai preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean - Oleksandr Bankov, secretar de stat al MAE al Ucrainei, Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supreme a Ucrainei, Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România şi Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România.

"Am reiterat în cadrul întâlnirii solidaritatea faţă de bravul popor ucrainean, cât şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional. Suntem în continuare fermi cu privire la sprijinirea tuturor sancţiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internaţională şi ne-am exprimat dorinţa de a fi mai proactivi pe câteva teme concrete. Partea ucraineană ne-a transmis salutul şi mulţumirile preşedintelui Zelenski. Totodată, delegaţia şi-a exprimat recunoştinţa cu privire la asistenţa umanitară venită din partea României cât şi pentru demersurile aflate în desfăşurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea ţării şi a valorilor democratice. Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate şi pentru toate statele şi popoarele care iubesc pacea. Aşteptăm cu nerăbdare intervenţia preşedintelui Zelenski, care se va adresa Parlamentul României luni seara, săptămâna viitoare", a scris Pavel Popescu, pe Facebook, citat de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

ValKer

Acum 3 ani

Va scoate fituica scrisa de aia care-i scriu si lui nea bidoane.... dar, saracu' nu mai are memorie si o ia prin panselute.. cand e sa joace piesa.

Raspunde

Gheorghe

Acum 3 ani

Asta a plecat cu colindul primavara,

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus