Joi,
07.12.2023
Partial Noros
Acum
2°C

FOTO Avrigenii care aruncă gunoaiele în natură, obligați să participe la campaniile de ecologizare

FOTO Avrigenii care aruncă gunoaiele în natură, obligați să participe la campaniile de ecologizare

În medie, două persoane sunt amendate în fiecare săptămână, în Avrig, iar majoritatea neregulilor sunt găsite adeseori pe două străzi – Râului și Unirii. Oamenii care locuiesc acolo cu greu reușesc să înțeleagă că, dacă nu scot tomberoanele când trece mașina de gunoi, nu înseamnă că nu trebuie să plătească taxa de salubritate de 13 lei lunar, iar amenda nu este mică – primăria a decis să dea cuantumul maxim de 2.500 de lei, de fiecare dată, pentru ca locuitorii să se dezvețe de obiceiul de a-și arunca gunoaiele în spatele caselor. În plus, li se impune să participe la acțiunile de ecologizare.

Primăria Avrig lucrează tot mai mult cu localnicii pentru a-i convinge să respecte mediul înconjurător, să își plătească dările și să arunce gunoiul în locuri amenajate în acest sens. Din păcate, în continuare multe persoane aleg să ignore în repetate rânduri solicitările primăriei și să arunce gunoaiele de capul lor, unde apucă, de cele mai multe ori chiar în spatele caselor, pe malul râului.

Amenzile au funcționat cel mai bine, pentru că dacă îi arzi o dată la buzunar, a doua oară nu mai fac.

„Se dă cuantumul maxim al amenzii de fiecare dată, 2.500 de lei, conform unei hotărâri de consiliu local. Totodată, se dau măsuri compensatorii – igienizarea zonei și readucerea la starea inițială și noi am aplicat, pentru că facem de două ori pe an campania de ecologizare, participarea obligatorie la aceste acțiuni. Oamenii nu comentează, de regulă își recunosc fapta și celor care nu își plătesc amenzile în 30 de zile li se face dosar pentru muncă în folosul comunității”, spune Lidia Bădilă, din partea Primăriei Avrig.

Bineînțeles, există și oameni care nu înțeleg nicicum importanța colectării gunoiului în spații special amenajate. A fost și cazul unui bărbat care a fost prins în timp ce mergea să arunce resturile în natură, chiar în timpul unei acțiuni de ecologizare. „La ultima acțiune era un domn în vârstă care a trecut pe lângă polițiștii locali cu căruța. Noi eram cu sacii de gunoi, încărcam, iar atunci când a fost întrebat unde merge a spus foarte senin că se duce să-și arunce gunoiul mai încolo”, arată Lidia Bădilă.

Citește și FOTO-Amenzi fără precedent în județ. Zeci de oameni scot gunoiul din curte și-l aruncă direct în râu

gunoaie Avrig

13 lei/persoană pe lună, taxa de salubrizare

În principiu, oamenii care aruncă gunoiul în locuri nepermise și nu scot tomberoanele la poartă sunt cam din aceeași zonă. Sunt două străzi din Avrig unde sunt probleme deosebite – strada Râului și strada Unirii.

„Mulți dintre cei care aruncă gunoiul în spatele casei, pentru că asta fac, îl iau cu roaba și îl aruncă în spatele casei pe malul râului, au impresia că dacă nu scot tomberonul la poartă, nici nu plătesc gunoiul. De fapt, lucrurile stau diferit, pentru că noi la Avrig avem o taxă specială de salubrizare care este instituită prin hotărâre de consiliu local și care este plătită de fiecare persoană care are domiciliul pe raza UAT Avrig. Acești oameni află cu surprindere, când vin la primar să-și elibereze diferite documente, că au datorii și nici nu au habar că sunt unele dintre ele pentru gunoi”, explică Lidia Bădilă.

gunoaie Avrig

Acum aproximativ o lună s-au dat 12 amenzi în aceeași zi, pe strada Râului, unor persoane care au făcut exact același lucru – și-au aruncat gunoiul în spatele casei, pe malul râului. Oamenii aceia au avut 48 de ore la dispoziție să curețe zona.

Întrebată cum prind inspectorii oamenii care au aruncat gunoaiele, reprezentanta primăriei a arătat că este destul de ușor, pentru că oamenii aruncă orice – de la poze de familie până la facturi sau teste de la școală aduse de copii acasă. „Dacă aruncă gunoiul în spatele casei lor e foarte simplu să îi prindem. Apoi îi mai prindem cu camere de luat vederi sau după înscrisurile găsite în gunoi. Polițiștii locali se duc și găsesc facturi, chitanțe pe numele lor, sunt și neglijenți. Aruncă poze, tablouri, lucrări de control de pe la școală, orice fel de înscris cu numele pe el e o pistă și avem de unde să plecăm.”

Citește și VIDEO Tineri surprinși pe camerele video din Avrig aruncând gunoi în șanț. Cel mai apropiat coș de gunoi era la mai puțin de 5 m

Campanii de ecologizare de două ori pe an

Primăria are și un grafic pregătit, cu zonele vulnerabile, în care cel mai des se găsesc munți de gunoaie. Pentru campania de la acest final de săptămână, denumită „Împreună facem Avrigul curat”, deja și-au anunțat prezenta aproximativ 400 de persoane.

„Avem niște coordonatori de zonă și pe aceleași zone acționăm. Acum (9 aprilie) vom acționa la fel și estimez prezența în jur de 400 de voluntari. Numai la Mârșa sunt 120 de copii înscriși, la Bradu sunt 50 și încă adunăm echipe. Le asigurăm materiale – mănuși, saci – sandvișuri și apă”, spune Lidia Bădilă.

De asemenea, campania are etape de monitorizare și control, practic ea se desfășoară pe toată durata anului - au fost montate panouri de avertizare, a fost crescut minimul amenzilor, cei care încalcă regulile primesc amenda maximă, există mai multe coșuri de gunoi în toate localitățile, precum și un grup de Whatsapp în care se află toți reprezentanții pe zone care se implică.

gunoaie Avrig

Primăvara trecută, în cadrul acțiunii de ecologizare au fost adunate 34 de tone de gunoi, în toamnă s-au strâns 11,2 tone și reprezentanții primăriei speră ca odată cu trecerea timpului cantitățile să fie tot mai mici, să nu mai fie nevoie de atâtea acțiuni de ecologizare.

Campania de primăvară va avea loc sâmbătă, 9 aprilie.

Campanii de ecologizare în mai multe localități din județul Sibiu

Avrigul nu este singurul care organizează astfel de acțiuni. Porumbacu de Jos, Slimnic, Sibiu, Sadu, Cisnădioara sunt doar câteva dintre localitățile care au anunțat în ultima perioadă că adună gunoaiele.

Localnicii din Cisnădioara au avut o astfel de campanie chiar weekend-ul trecut. Nu este o noutate pentru această localitate, însă ineditul ediției l-a reprezentat faptul că au fost invitați și turiștii să ia parte la acțiune.

În Ruși s-au adunat gunoaiele la finalul lunii martie, acțiunile de ecologizare continuând în Slimnic, cu 30-40 elevi participanți, în 2 aprilie și în Veseud urmează să aibă loc pe 9 sau 15 aprilie. La cea de pe urmă vor participa între 20 și 30 de elevi.

O altă acțiune organizată în județul nostru va avea loc în 8 aprilie la Porumbacu de Jos. Activitatea ar urma să dureze aproximativ 3 ore și va începe la ora 12.

De asemenea, în 16 aprilie, locuitorii din Tălmaciu se întâlnesc la ora 9, pentru a face curățenie în zona școlii nr.2 și pe străduțele adiacente, precum și în zona drumului național până la Faurecia.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus