Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
21°C

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost prinsă joi în Bulgaria, urmând a fi predată autorităţilor române.

"În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România", a informat Poliţia Română, potrivit Agerpres.

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată joi la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute", a plecat din România în cursul dimineţii. Aceasta nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fiind declanşată procedura pentru punerea în urmărire.

Citește și Elena Udrea a fugit iarăși din țară. Nu avea interdicții la plecare, câteva ore mai târziu fiind condamnată la închisoare

            Elena Udrea merge la închisoare. Condamnare definitivă în dosarul Gala Bute

foto Poliția Română

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Kokos

Acum 3 ani

Nuti draga , cum ai fugit asa si ne-ai lasat cu ochii in soare? Vino draga acasa , ca ai treaba vreo 6 ani!
Raspunde

Zacuscă

Acum 3 ani

Serbia..... nebunooo, nu Bulgaria ! In Serbia mai aveai si tu o sansa, asa.... bulgarii sunt in aceeasi ciorba expirata ca si noi, n-ai cum sa ai pretentii.
Raspunde

Contra

Acum 3 ani

Eleno, ai patit-o! De ce te-ai intors din Costa Rica? Nu puteai s-o tai intr-o tara unde nu se practica extradarea? Asa ai timp sa scrii un roman sau chiar doua in inchisoare!
Raspunde

Rosu

Acum 3 ani

Fraiera. Daca arunca pasaportul si se dadea ucraineanca, in vest mai primea si ajutoare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus