Un grav accident de circulație a avut loc luni dimineața pe Valea Oltului, un șofer turc pierzându-și viața în urma unui impact frontal.
O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite într-un accident produs luni dimineaţa pe DN 7, în dreptul localităţii Proeni, şi în care sunt implicate două autotrenuri, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
"Din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat, în timp ce conducea un autotir pe DN 7, în localitatea Proeni, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autotir care se deplasa pe sens opus. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor două persoane", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei Vâlcea, Georgiana Stancu.
Cele două victime rănite au fost transportate la spital cu o ambulanţă SMURD.
Circulaţia în zonă este blocată pe ambele sensuri de mers, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4244
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul