Faptul că o parte din locuitorii cartierului Arhitecților s-au opus exproprierilor pentru lărgirea drumului din fața blocurilor lor este motivul celei de-a cincea prelungiri a termenului de finalizare a lucrărilor de lărgire a unei porțiuni din DJ 106C. Prelungirea termenului este pusă și pe seama a cinci metri de drum ”uitați” de la modernizare de către Primăria Sibiu.
Decembrie 2020 era termenul inițial de finalizare a lucrărilor de amenajare a trotuarelor, pistei de biciclete, demolare și reconstruire a podului peste Seviș și lărgire la trei benzi de circulație a DJ 106C, pe o lungime de 3,2 km.
Luna trecută, finalizarea lucrărilor a fost prelungită pentru a cincea oară, fiind fixat acum la finele lunii mai. ”Noul termen de finalizare a lucrărilor la obiectivul de investiții «Modernizare DJ 106C Sibiu - Cisnădie tronson cuprins intre km 1+176 - km 4+350 în vederea asigurării fluidizării circulației în zonă și relocare utilități» este 27 mai 2022. Acesta a fost stabilit prin act adițional semnat în data de 10 martie 2022”, arată președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, într-un răspuns transmis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Motivul 1: locuitorii din zonă
Lucrările nu s-au putut finaliza luna trecută (așa cum a fost stabilit în luna noiembrie a anului trecut) din cauza opoziției la procedurile de expropriere a unei părți a locuitorilor cartierului Arhitecților, arată președinta CJ Sibiu. ”Termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit având în vedere că amplasamentul cuprins între km 1+200 și km 1+400, supus procedurii de expropriere, a fost predat doar după ce acesta a fost eliberat prin procedură de executare silită, în data de 29 octombrie 2021”.
Este vorba de 45 de proprietari care dețin în devălmășie locurile de parcare aferente blocurilor 1 și 2 de pe strada Liviu Ciulei, care s-au împotrivit fără succes exproprierilor.
Exproprierea unei părți din parcarea din dreptul blocurilor 1 și 2 de pe str. Liviu Ciulei a dus la prelungirea termenului de execuție, arată reprezentanții CJ Sibiu. Foto: arhiva TS
Motivul 2: Primăria Sibiu
Cel de-al doilea motiv invocat de administrația județeană ține de Primăria Sibiu. Care, în toamna anului 2020, a finalizat lucrările de lărgire la trei benzi (inițial erau propuse patru benzi) a unei porțiuni din Calea Cisnădiei, pe tronsonul de la intersecția cu str. Gheorghe Dima până la ieșirea din oraș către cartierul Arhitecților. Lucrările nu au fost realizate, însă, până la limita de proprietate a orașului: au mai rămas aproximativ cinci metri de drum nemodernizați, după cum a rezultat în urma măsurătorilor realizate de CJ Sibiu. Prin urmare, ceea ce nu a fost executat în cadrul lucrărilor din 2020 a fost preluat acum. Iar acest lucru s-a întâmplat în baza unui protocol încheiat între CJ Sibiu și Primărie în vara anului trecut, protocol care a produs efectele necesare abia în luna noiembrie 2021.
”După încheierea protocolului cu Primăria Municipiului Sibiu, pentru execuția racordului drumului județean DJ 106C cu strada Calea Cisnădiei, predarea de amplasament a avut loc în data de 03 noiembrie 2021, iar lucrările au fost oprite în perioada 20 decembrie 2021 – 1 martie 2022, având în vedere perioada convențională de timp friguros conform prevederilor în vigoare”, mai scrie Daniela Cîmpean în răspunsul amintit.
Pentru modernizarea celor cinci metri de drum și racordarea drumului județean la Calea Cisnădiei, protocolul aprobat de autoritățile județene în iulie 2021 prevedea proiectarea, autorizarea lucrărilor, asistența tehnică, dirigenția de șantier aferentă și execuția lucrărilor. Iar suma necesară acestor operațiuni nu este de neglijat. ”Lucrările pentru racordarea drumului județean DJ 106 C cu strada Calea Cisnădiei se execută în baza unui protocol de cooperare între Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, valoarea acestora ridicându-se la suma de 503.374,82 lei, fonduri asigurate din bugetul local al Municipiul Sibiu”, mai arată Daniela Cîmpean.
Primele patru prelungiri
Prelungirea termenului de execuție a lucrărilor până în luna mai 2022 nu a dus la modificarea valorii contractului. Această valoare a fost indexată de șase ori, ajungând de la suma inițială de 18,1 milioane de lei la 24,7 milioane de lei.
În ceea ce privește termenele, prima prelungire a fost făcută încă de la începutul contractului: din cauza restricțiilor severe impuse la izbucnirea pandemiei de Covid-19, termenul de finalizare a proiectului (contractul a inclus proiectare și execuție) a fost prelungit inițial cu 45 de zile.
Mai apoi, invocând avizele care au mai trebuit obținute suplimentar, dar și a corelării proiectului cu cel de lărgire a Căii Cisnădiei din Sibiu, termenul de finalizare a drumului a fost amânat până în august 2021.
În decembrie 2020, când drumul ar fi trebuit inaugurat conform planurilor inițiale, Consiliul Județean Sibiu anunța semnarea unui nou act adițional, de prelungire a termenelor până în septembrie 2021. ”În prezent nu avem motive care să conducă la depășirea ultimului termen de finalizare stabilit (septembrie 2021)”, declarau atunci reprezentanții CJ Sibiu pentru cititorii Turnul Sfatului.
Trei luni mai târziu, însă, noul termen de finalizare a lucrărilor era din nou amânat, până în noiembrie 2021.
În luna august 2021, conducerea CJ Sibiu a anunțat o nouă prelungire a termenului de finalizare a lucrărilor, motivul invocat fiind opoziția la expropriere a unora dintre proprietarii de terenuri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5588
Ultimele comentarii
Acum 42 minute
Ion
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
Hay Pleaca