Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Locuitorii din Arhitecților care se opun exproprierilor: abuz de putere, fărâmă de preț, prejudiciu triplu

Locuitorii din Arhitecților care se opun exproprierilor: abuz de putere, fărâmă de preț, prejudiciu triplu

Cei 45 de proprietari din cartierul Arhitecților care cer în instanță anularea exproprierilor pentru lărgirea DJ 106C consideră că autoritățile județene le încalcă drepturi fundamentale. Și arată că sunt afectați de această decizie de cel puțin trei ori. Scenariul ar putea fi modificat fără ca ei să mai aibă de suferit, iar proiectul de lărgire a drumului să fie realizat, susțin cei 45 de proprietari.

Le sunt luate locurile de parcare pentru care încă plătesc rate, despăgubirile oferite sunt și de șase ori mai mici, iar locurile de parcare rămase vor fi afectate de introducerea unor rețele de utilități. Sunt câteva din nemulțumirile care au determinat 45 de proprietari din cartierul Arhitecților să ceară în instanță anularea actelor prin care au fost demarate exproprierile pentru lărgirea drumului județean care trece prin apropierea blocurilor în care locuiesc.

Este vorba de un proces înregistrat la începutul lunii august și care – după cum susțin reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, instituția care implementează proiectul – a dus la prelungirea pentru a patra oară a termenului de finalizare a lucrărilor de lărgire la trei benzi a drumului (martie 2022 este noul termen). CJ Sibiu a anunțat că apelează la un executor judecătoresc pentru exproprierea propriu-zisă a terenurilor în discuție (detalii aici).

Expropriați de terenuri pentru care plătesc credit

Turnul Sfatului a luat legătura cu avocata care îi reprezintă pe cei 45 de proprietari într-un proces de anulare a hotărârii Consiliului Județean de declanșare a procedurilor de expropriere. Proces care, deocamdată, nu a primit un prim termen.

Pentru lărgirea DJ 106C la trei benzi, proiectanții au stabilit – în primă fază – că este nevoie de exproprierea a 4.700 de mp, intabulați pe numele a 66 de proprietari. În luna aprilie a acestui an, în urma petițiilor proprietarilor din zonă, CJ Sibiu a decis reducerea exproprierilor la 3.700 de mp, deținuți de 51 de proprietari (s-a renunțat la refacerea drumurilor de legătură cu drumul județean). 

Printre cele 51 de terenuri care au rămas de expropriat, două sunt parcări deținute ”în devălmășie” de 45 de locuitori ai blocurilor 1 și 2 de pe strada Liviu Ciulei (prima stradă din cartierul Arhitecților cum vii dinspre Sibiu). Iar situația lor nu este deloc una simplă, descrie avocata acestora.

”Instituția emitentă a actului de expropriere atacat a realizat un veritabil act de putere prin care a încălcat o serie de drepturi fundamentale ale proprietarilor în cauză. Orice act trebuie să fie justificat și emis în asemenea manieră încât să nu afecteze viața și drepturile celui pentru care actul a fost emis. Or, acești proprietari de imobil au achiziționat acest locuințe – în marea lor majoritate – cu credite bancare, credite care sunt purtătoare de dobânzi, substanțiale, într-o economie oscilantă. Aceste persoane au cumpărat imobilele în cauză, cu terenul aferent, care reprezintă parcarea în discuție, la un preț extrem de diferit și superior față de considerentele instituției în cauză, cu contracte notariale, într-o situație de indiviziune forțată, în devălmășie, fără să fie stabilit concret care, cât și unde deține o întindere de teren. Astfel, fiecare familie a cumpărat proprietatea – clădire plus teren – cu o sumă exorbitantă, raportat la valoarea economică a zonei, iar instituția în cauză aruncă o fărâmă din acest preț, urmând ca membrii fiecărei familii să plătească, în continuare, prețul de bază, de achiziție, inițial, contractual, la valori însutit mai mari”, descrie avocata Adelina Bălan situația celor care și-au cumpărat, din credit, apartament cu loc de parcare, loc de parcare care acum va fi expropriat.

Diferența între prețul plătit pentru un loc de parcare și despăgubirile oferite de Consiliul Județean este și de șase ori (fără a fi luate în calcul dobânzile celor care au cumpărat din credit bancar). ”Aceste locuri de parcare au fost cumpărate cu 3.000 de euro, conform actului de vânzare-cumpărare, iar autoritățile vor să ne despăgubească cu aproximativ 500 de euro”, exemplifică, pentru Turnul Sfatului, unul dintre locuitorii direct afectați de aceste exproprieri.

Prețurile oferite drept despăgubire de CJ Sibiu sunt de 116 sau 200 de lei (în funcție de destinație) petru fiecare metru pătrat de teren expropriat

Adelina Bălan adaugă faptul că ”tot acest demers nelegal este efectuat fără a fi desființate contractele inițiale și autentice de achiziție a imobilelor, fără să efectueze o lucrare cadastrală specifică zonală, fără să fie pusă în discuția proprietarilor zonei această situație, într-un evident abuz de putere”.

”Inadmisibil!”

Chiar dacă – în procese separate – cei expropriați ar putea cere despăgubiri mai consistente, actuala inițiativă a administrației județene le aduce și alte prejudicii. Cum ar fi faptul că și acea parte de parcare care nu le va fi expropriată le va fi afectată de lucrările pe care le implică lărgirea DJ 106C.

”Un alt aspect care ne determină să ne opunem vehement și care ne creează o hotărâre de nestrămutat este faptul că, din discuțiile purtate cu executanții acestui proiect, ni s-a adus la cunoștință că se formează și o relocare a utilităților publice zonale (astfel cum este prevăzut în capăt de proiect) și care, în mod fantastic, va trece pe sub restul de parcare rămas în urma exproprierii, adică tot pe proprietatea noastră. Or, pentru această operațiune nu suntem expropriați și nu există temei juridic pentru atare acțiune. Adică, mai concret, întreg terenul aferent clădirilor noastre de locuințe, însemnând restul de parcare a blocurilor în cauză, ar urma să fie afectate de aceste lucrări publice, aspect care ne creează un prejudiciu imens din toate punctele de vedere”, descrie, în numele celor 45, avocata Adelina Bălan.

Locuitorii expropriați arată că toată această situație a apărut fără ca cineva din rândul Consiliului Județean Sibiu să discute cu ei. ”Este inadmisibil ca aceste aspecte să fie derulate fără să fim consultați, fără să ni se ceară aprobarea, cu o manifestare de forță unilaterală în detrimentul dreptului de proprietate al cetățeanului constituțional. Inadmisibil!”, subliniază Adelina Bălan.

”Pierdem din valoarea apartamentului. Să presupunem că dorește cineva să vândă apartamentul. În ziua de azi cine îl va cumpăra la un preț rezonabil, fără loc de parcare?”, locuitor al cartierului Arhitecților, afectat de exproprieri

”Nu există nicio propunere”

Turnul Sfatului a cerut și reprezentanților CJ Sibiu explicații referitor la modul în care proprietarii afectați de exproprieri au fost înștiințați de aceste demersuri. ”În urma notificărilor transmise de către cei 45 de locuitori, reprezentanții Consiliul Județean Sibiu au avut o întâlnire cu reprezentanții (avocații) acestora în care s-a convenit ca CJ Sibiu să realizeze, prin intermediul proiectanților de specialitate, o reorganizare a locurilor de parcare pentru cele două blocuri, respectiv, blocul nr. 1 și nr. 2. În acest sens, CJ Sibiu a solicitat Primăriei Orașului Cisnădie toate documentele (autorizații, reglementări urbanistice și acte administrative aprobate) pentru a identifica numărul de locuri de parcare care vor fi sistematizate. Planurile au fost finalizate și transmise de către proiectanți joi, 5 august 2021, iar în cursul acestei săptămâni vor fi transmise către reprezentanții locatarilor din cele două blocuri”, arată conducerea CJ Sibiu pentru Turnul Sfatului, într-un răspuns primit pe 10 august.

Turnul Sfatului a solicitat planurile de relocare propuse de CJ Sibiu celor care contestă exproprierile. Imaginea de sus este pentru locuitorii din blocul 2, iar cea de mai jos a fost transmisă de autorități pentru blocul 1

Planurile de relocare la care fac referire reprezentanții CJ Sibiu au fost transmise redacției Turnul Sfatului, la solicitare, dar – până la redactarea acestui răspuns – cei 45 nu le-au primit. Și, după cum arată cei care locuiesc acolo, propunerile schițate nu aduc nicio modificare. ”În ceea ce privește variantele de relocare, din documentul pe care l-am primit de la tine (planurile transmise redacției de CJ Sibiu – n.r.) nu există nicio propunere. Sunt locurile actuale de parcare, marcate pe acea poză, și se vede clar până unde vor să intre peste parcări cu lărgirea drumului respectiv, trotuar și pistă de biciclete”, arată unul din locuitorii afectați de exproprieri.

”Le ducem în câmp?”

Cei 45 de proprietari care au acționat în instanță CJ Sibiu consideră că lărgirea DJ 106C este una care trebuie realizată, mai ales în contextul în care deja a fost aprobată ridicarea unui nou cartier dincolo de ferma Seviș, iar un al doilea în aceeași zonă este de mai mult timp în faza de obținere a tuturor actelor necesare. ”Nu contest că exproprierile, din punctul de vedere al autorităților, sunt făcute în interesul cartierului. Ideea nu este că ne împotrivim dezvoltării infrastructurii. Noi știm cel mai bine cât de important este acest lucru, să avem trotuare și loc destul pentru a circula în siguranță. Sunt mai multe puncte de vedere care trebuie înțelese”, arată unul din locuitorii expropriați cu care Turnul Sfatului a discutat.

Punctele de vedere sunt detaliate de avocata Adelina Bălan. ”Pe de o parte, smulgerea forțată și privarea acestui teren, a acestor locuri de parcare din proprietatea acestor proprietari tabulari generează un disconfort primar și o încălcare a drepturilor constituționale ale acestora, raportat la prețul de achiziție al terenului la vremea cumpărării imobilului care este infinit mai mare față de oferta instituției în cauză. Pe de altă parte, desființarea acestor locuri de parcare generează o sarcină suplimentară asupra terenurilor și zonei de parcare a locurilor învecinate în cartierul respectiv, aspect care va genera dispute sociale de toate categoriile, fiind cunoscut faptul că zonele de parcare sunt extrem de limitate și generează conflicte permanente”, descrie Adelina Bălan. Iar situația este exprimată plastic de un locuitori. ”Dacă pierdem locurile de parcare, efectiv ce facem cu mașinile? Le ducem undeva în câmp?”.

De altfel, situația ar putea fi rezolvată prin mutarea culoarului de expropriere, context care – după presupun cei implicați – nu este acceptat deoarece afectează alte interese. ”În al treilea rând, întreaga comunitate din zonă suntem pro dezvoltare cu deschidere evidentă asupra lărgirii potențialului zonei. Însă, considerăm că tot acest demers se face în detrimentul nostru pentru facilitarea unui comerciant recunoscut pe piața de alimentație publică, aspect inadmisibil și lipsit de temei substanțial de drept, care generează situații de abuz de putere și intervenții forțate nejustificate. În al patrulea rând, instituția emitentă a actului de expropriere are la îndemână, în mod evident și fără tăgadă, realizarea interesului propriu prin execuția unei a treia benzi de circulație pe partea opusă proprietății care se urmărește a fi deposedată. Nu înțelegem demersul științific și hotărârea instituției în cauză de a afecta imobilele proprietate privată și de își crea o situație conflictuală cu zeci de proprietari tabulari în condițiile în care vizavi de spațiul în cauză (parcarea proprietarilor) se află suficient teren care aparține domeniului public”, susține, în numele celor 45, Adelina Bălan.

Locuitorii din cartierul Arhitecților spun că lărgirea drumului s-ar putea face prin exproprierea terenurilor de vizavi de parcările lor, terenuri care sunt în proprietate publică

Lărgirea drumului prin exproprierea terenurilor de vizavi este varianta care ar mulțumi pe toată lumea, dar care – consideră cei afectați – nu este luată în considerare. ”Aceasta este o variantă optimă pe care vă rugăm să o publicați și să o faceți cunoscută opiniei publice. Asociația noastră a făcut această propunere către instituția respectivă, fără ecou și fără să fie luată în considerare. Înțelegem faptul că o instituție publică este prinsă în multe proiecte și nu toate propunerile ajung pe masa conducătorilor de serviciu. Însă considerăm că acest aspect este mai la îndemână pentru realizarea acestui proiect – deziderat local – situație care ar mulțumi toate părțile și nu ar genera niciun fel de conflict social sau juridic”, mai transmit membrii asociației Bloc 1 și bloc 2 prin avocatul Adelina Bălan.

Procesul deschis de cei 45 nu are șanse de reușită, răspund reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, pentru Turnul Sfatului. ”Din punct de vedere legal, contestarea deciziei de expropriere nu poate bloca lucrările demarate.  Potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, «Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, atât împotriva celor expropriați, cât și împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat. Contestația asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză».  Neexistând posibilitatea suspendării transferului dreptului de proprietate nu există nici posibilitatea blocării sau suspendării lucrărilor. Exproprierea reprezintă instrumentul juridic la dispoziția statului, prin care se realizează trecerea forțată a unui bun proprietate privată în proprietatea publică, în schimbul unor despăgubiri, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică. Practic, proprietarii expropriați nu se pot opune acestei proceduri, ci pot contesta doar cuantumul despăgubirilor propuse”, este poziția CJ Sibiu.

În ceea ce privește răspunsul de cei 45 de proprietari, acesta este mai amplu. Poate fi citit integral aici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

23 comentarii

Politicot

Acum 2 ani

Inca un subiect din care nu invata nimeni, nimic. Consiliul Judetean ar trebui sa isi puna niste intrebari: Cum se ajunge ca ei sa scoata castanele din foc pe semnaturile primareilor corupti/inapti din Cisnadie, Selimbar, etc? De ce nu schimbati de urgenta puz-urile/ pug-urile pentru ca astfel de situatii sa nu mai apara? Vezi strapungerea Campsor cu doar 2 benzi... De ce nu faceti lobby la nivel potic central sa aduceti legile la zi prin care astfel de expoprieri sa poata fi facute civilizat? De ce nu faceti lobby la nivel potic cebtral prin care sa se implementeze odata zona metropolitana cu reguli uniformizate in care deciziile sa pot fi luate transparent, cu viziune, in interesul celor multi? De ce nu ganditi in perspectiva in afara carpelilor astora?
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Comunisti si comunistoizi, de toate aromele ne conduc si orasul si tara. Intr-o tara normala si civilizata, unde PROPRIETATEA mai exista, nu se poate intampla asa ceva. Cum sa iei frate proprietatea omului, la ce pret vrei tu? Este incredibil ce se intampla. Numai in filmele comuniste cu colectivizarea li se luau terenurile oamenilor cu japca. Dar marxistii astia de la conducere nu dau doi bani pe proprietate. Totul este al statului, sau al primariei. Ai voie sa foloseti locul, cu titlu de "proprietate iluzorie" atata vreme cat platesti chirie. Pardon, impozit. Uneori dupa cum vedeti, nici cu chirie nu este al vostru. Tara lui Papura-Voda.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 ani

Expropierea de câtre stat este reglementată în aproape statele, și SUA, și UK, UE, Israel. Sunt toate state comuniste?
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Dutule, acidutule, ti-am mai spus ca habar nu ai pe ce lume traiesti. Comentezi si tu sa te afli in treaba, dar de stiut ce spui, nici tu nu stii. Ce pot sa iti explic tie acum, ca este prea lunga povestea. Uita-te si tu si vezi ca modelul lumii care se formeaza odata cu Marea Resetare este CHINA comunista. Toata lumea, fratica, de cativa zeci de ani buni, se indreapta rapid spre o societate comunista. Usurel, pe parcurs, au mai votat progresistii o lege. Au mai eliminat niste drepturi. Au implementat si mai mult legile Big Brother. Stiu smecherii tot ce faci, ce mananci, de ce boli suferi, cati bani castigi si cati ai in banca. Vor stii si cand tragi apa la veceu si cand iti suflii mucii. Stai sa vezi cand iti vor lua si dreptul de proprietate, cum va fi, pentru ca USR-istii asta sustin. Nu detii nimic si esti fericit, spun ei. Stanga totalitara, marxista, s-a strecurat mai pe ascuns sau mai cu pe fata, cu forta, in pozitii de putere peste tot in lume. Trezeste-te! Asta in cazul in care nu esti cu ei in echipa, ca atunci, se schimba situatia.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 ani

dar halatul, cât va fi halatul? :))))
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Acidutule, pustiulica, daca pe tine te distreaza "glumele" astea imbecile, m-am lamurit care iti este nivelul. Ma tot inteb cum se face ca generatie dupa generatie parca oamenii sunt tot mai slab pregatiti. Intelectual, cultural, profesional. Se maturizeaza fantastic de greu, peste 30 de ani, sunt puerili in gandire si nu au pic de logica. Sunt scalvii perfecti ai sistemului care i-a format. Gata spalati pe creier, cu ideologie de stanga, unii chiar radical marxisti, sunt incapabili sa inteleaga viata independenti, in libertate. Sunt legati intrinsec de sistem, fara de care nu vad posibila viata. Glume palide a ceea ce au fost odata inaintasii lor, epigoni fara radacini, fara trecut si fara viitor in libertate. Condamnati sa ramana sclavi pana la moarte in sistemul care ii scuipa afara din aceasta existenta de indata ce nu mai sunt folositori. Vor afla atunci ca halatul era de fapt o camasa de forta din care nu s-au putut elibera cat au trait si nici nu ar fi vrut sa o faca. Trist pustiulica, nu e comic, este trist.
Raspunde

Bbb

Acum 2 ani

faptul ca expropierea/despagubirea se face la pret sub cel de achizitie este dureros si regretabil. in acelasi timp, daca eu, mare dezvolator imobiliar sunt destul de bun negustor incat sa iti vand tie un mp de pamant cu 10k euro dar el, de fapt, face 20; nu e prost cel care cere... de asemenea, este cel putin ilara situaita in care cetatenii care si-au luat proprietati acolo vor in acelasi timp si drum largit dar si parcarile intregi.
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Cum maeste "nu e prost cel care cere?" Tu esti intreg la cap? Pe proprietatea ta ceri cat vrei tu, nu cat vrea primaria sa iti dea. Daca ai o bucata de pamant si este proprietate, cu adevarat, atunci nimeni NU TE POATE OBLIGA sa o vinzi, daca nu vrei. Iar apoi, pretul nu poate fi IMPUS de catre "cumparator" unilateral. Ca asta este luare cu JAPCA nu cumparare. Daca primaria vrea sa faca drum prin ograda ta, ar trebui sa poti sa ii spui, ca proprietar: ia mai du-te-n...de primarie. Ca nu ma intereseaza oferta ta. Sa iti faci drumul prin alta parte, nu pe terenul meu. Ca nu suntem pe vremea comunistilor cand veneau aia si luau cu japca tot ce doreau. Cel putin teoretic, nu mai suntem, ca practic suntem in plina dezvoltare MARXISTA a legislatiei Romaniei dar si la nivel global. Sa ii traga la raspundere, ii bage la puscarie pe cei care au facut lucrurile prost, dar nu poate fi pus proprietarul sa plateasca cu proprietatea lui, pentru magariile facute de altii.
Raspunde

Coco

Acum 2 ani

Exista pretul pietii si sunt experti care stabilesc pretul corect (daca nu sunt corupti sau aserviti conducatorilor, prost numiti si incompetenti), atunci cand exista interes national sau local, cum este in cazul de fata. Conducatorii judeteni, trebuie sa stie ca ei cumpara nu fura. Eu ca sibian nu vreau sa fiu partas la furtul facut de consilierii judeteni, impreuna cu sefa lor, desi ma voi folosi de acest drum. Platiti pretul corect si finalizati drumul, urgent.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bbb

Acum 2 ani

"maeste", in primul rand, eu vorbeam despre dezvoltatorii imobiliari care i-au incaltat pe clientii astia si le-au vandut terenul de parcare cu preturi foarte mari, iar ei acum vor sa isi scoata parleala vanzand o parcare la pret de garnsoniera cu marmura italieneasca. aia au fost desteptii care au cerut, completeaza tu in continuare cum au fost cei care au dat... in al doilea rand, daca vorbim de lucrari de infrastructura, exista o legislatie care permite autoritatilor sa te despagubeasca la o valoare rezonabila si sa foloseasca terneul pentru lucrari. mai folosesti acolo niste cuvinte pe care nu stiu daca le intelegi, japca, marxist, comunism dar astea sunt filmele tale si nu ma bag.
Raspunde

Ada Abrudean

Acum 2 ani

@Andrei nu e chiar asa. Daca statul vrea sa construiasca ceva pe terenul tau, iar acel ceva nu intra in categoria "interes public" tu poti sa ceri cat vrei sau sa refuzi sa vinzi. Statul nu are ce sa iti faca. Daca , insa, proiectul initiat de stat are atribut de "utilitate publica" (autostrada, gara, aeroport, spital, largirea unei strazi, trotuare noi etc) atunci, conform legilor in vigoare, statul are dreptul sa te exproprieze fortat, iar pretul de expropiere il fixeaza tot statul, indiferent cat ceri tu pe teren. Bineinteles ca un pret de 6 ori mai mic fata de cat ai platit tu acum 4-5 ani nu poate fi un pret corect. (o fluctuatie atat de mare a preturilor, intr-un interval atat de scurt, miroase a specula) De aceea se ajunge in justitie. Daca statul ofera 500 de euro pe o bucata de teren care acum 5 ani a costat 3000 de euro, judecatorii pot decide ca pretul oferit de stat este absolut disproportional cu valoarea de proprietate si, ca atare, statul poate fi obligat sa plateasca 2500 sau 3500 de euro, de la caz la caz. Dar aceste procese pot sa dureze ani de zile iar finalitatea e imprevizibila. Doar ca exemplu https://ionescusava.ro/despre-exproprieri-si-despagubiri
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bbb

Acum 2 ani

sau...instanta poate stabili ca cei 3000 eur platiti de tine intra la categoria tepe iar tu care urlii ca ti se plateste de 5 ori mai putin trebuie sa intelegi ca tu ai dat de 5 ori mai mult
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

@ Ada Abrudean Ba este chiar asa. Cu cat statele au puteri mai mari de interventie in viata omului, cu atat societatea devine mai...comunista. Comunismul, prin ideile utopice ale lui Marx, sustine controlul statului in absolut orice. Statul este stapan pe viata omului si orice decizie este luata de stat, "pentru binele omului". Asta spre deosebire de capitalism unde interventia statului este minima si se rezuma doar la o supreveghere a bunei functionari a societatii. Cunosc legislatia cu privire la exproprieri, insa consider ca simplul fapt ca exista o astfel de legislatie, dovedeste faptul ca legislatia este facuta pe un calapod comunist. Evident nu pot fi de acord cu acest lucru, conoscand foarte bine viata oamenilor cu adevarat liberi, in state candva cu adevarat capitaliste. Asta pentru ca statul nu ar trebui sa aiba nici un rol in stabilirea de preturi pe piata imobiliara. Calea pentru abuzurile de putere este larg deschisa, intotdeuna in detrimentul omului de rand. Cine stabileste ce este "interes public"?? Este interes public un mall? O cafenea? Un supermarket? Unde cine trage linia care separa interesul public de interesul privat al omului? In SUA lantul de supermarketuri WallMart are putere si influenta atat de mare incat poate deschide un nou magazin in orice locatie doreste (cu expropierea oamenilor care detin terenurile). Au for nenumarate proteste, unele chiar violente impotriva acestor practici. Deci despre ce discutam aici? Cred ca mai utila ar fi fost o discutie cu privire la rolul si implicarea statului in viata oamenilor. Nu de altceva, dar oamenii nu mai stiu ce inseamna libertatea si independenta. Asteapta sa le dea statul ceva. Sa le dea locuri de munca, sa le dea bani pentru mai stiu eu ce, ca li se "cuvine". Au ajuns sa aiba mentalitate de cersetori. Iar acest lucru nu este normal. Singurii care au mentalitate capitalista sunt cei ce si-au deschis firme si lucreaza independent. Iar pe acestia statul ii omoara cu zile, prin taxe si amenzi de tot felul. In concluzie, va intreb, in ce tip de societate traim? Capitalista sau comunista? Ce parere aveti?
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

@ Bbbbb Uite care este treaba, desteptule. Indiferent daca filmele tale sunt progresiste sau comuniste, un lucru este clar: Daca cineva a cerut un pret si a fost altcineva care a platit acest pret, asta se cheama piata libera, iar pretul este stabilit exact de aceasta piata libera, prin cerere si oferta. Asta este unul din fundamentele pietei capitaliste. Piata libera si pretul stabilit de piata. Daca cineva a cumparat la acel pret, cerut, inseamna ca a considerat ca produsul merita pretul respectiv. Daca tu, cu mintea ta atat ai reusit sa pricepi, ca unii sunt prosti ca au platit atat si altii smecheri ca au cerut, te compatimesc. Poate dupa parerea ta, pretul trebuie stabilit de autoritati, de stat, de primarie. Asta este o comceptie pur comunista, total contrara principiilor capitaliste. Deci indiferent cat de prosti crezi tu ca au fost cumparatorii, un lucru este clar. Este un abuz din partea autoritatilor sa stabileasca pretul de cumparare, la fel cum este un abuz sa OBLIGE pe cineva sa vanda. Chiar daca exista lege. Legile pot fi si ele abuzive. Si Lenin si Stalin si Hitler au dat legi. Nu inseamna ca daca este lege este si buna.
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

@ Bbbb, Si inca ceva, domnule bbbolsevic, cum iti permiti dumneata sa faci jucati referitor la oamenii aceia carora li se iau locurile de parcare? Cine esti tu, sa iti dai cu parerea depre pretul de vanzare? Cum cuantifici pierderea omului? Unde isi va parca masina? Iar cand vinde apartamentul crezi ca il va mai vinde la fel, fara loc de parcare? Nu crezi ca ar fi corect sa hotarasca proprietarul daca vrea sa vanda sau nu? Nu crezi ca ar trebui sa isi stabileasca el, propietarul, pretul de vanzare, DACA se va hotara sa vanda? Nu crezi ca ar fi corect ca primaria daca vrea sa cumpere, sa plateasca pretul cerut de propietar? Daca se stabileste ca este interes public ca din bucataria ta sa se faca uscatorie pe scara blocului si ti se ofera doua bomboane cu menta pentru asta ai fi de acord? Iar daca nu ai fi de acord si nu ai avea ce sa faci, pentru ca ar fi lege care le da dreptul sa iti ia bucataria, ce ai mai spune atunci? Nu ar fi asta abuz de putere? Nu ar fi legea abuziva?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 ani

andreicuțule, ia zi zău că l-ai citit tu pe Marx, că numa prostii scrii
Raspunde

No name

Acum 2 ani

Ce este linia aia verde lipita de coltul blocului, trecere directa din bloc in sosea?
Raspunde

Alex

Acum 2 ani

Se vede clar că vizavi e loc destul pentru lărgirea drumului
Raspunde

Raducan

Acum 2 ani

Felicitari, Traiane! Asta este o dovada de profesionalism!
Raspunde

Rd

Acum 2 ani

Situatia a ajuns asa datorita lacomiei investitorilor si a matrapazlacurilor primariei Cisnadie. Blocurile alea (si nu numai) sunt construite pe baza unui PUZ ilegal adoptat (in PUZ initial nu existau blocuri). Uite unde s-a ajuns Hujo. Intoarce-te in mormant Ispase (era Arh sef pe atunci) sa vezi ce mostenire ai lasat.
Raspunde

Eu

Acum 2 ani

Arhitectii sefi sunt cei care au pus pe masa primarului si a consilierilor locali autorizatii de construire si PUZ-uri ilegale.Stau linistiti cand vad ca au distrus viata locuitorilor din acest cartier? Dezvoltatorii imobiliari pot sa doreasca orice, in timp ce arhitectii sefi erau obligati sa respecte legea si PUZ-ul intocmit pentru acest cartier.Ce interese i-au obligat sa distruga un cartier ? Poate institutiile statului sunt interesati sa afle raspunsul.
Raspunde

Elzorab

Acum 2 ani

Culoarul se poate muta mai in dreapta si atunci nu mai au treabă cu parcarea. Mai in dreapta din ce vad e stufaris si boscheti, deci nu înțeleg, mai bine faci taraboi in loc sa muti culoarul pe un teren in paragină? Am văzut ca lucreaza la un giratoriu care duce spre .....nicaieri....lucrari de profesioniști.
Raspunde

Ada Abrudean

Acum 2 ani

Din articol rezulta ca Primaria nici nu vrea sa ia in considerare largirea strazii pe partea cealalta, unde se vede clar ca nu e decat iarba si gunoaie pe o latime de 4-5m. Proprietarii parcarilor dau de inteles ca ar fi vorba de "facilitarea unui comerciant recunoscut pe piața de alimentație publică" Banuiesc ca se stie clar despre care comerciant ar fi vorba, dar probabil ca avocatul i-a sfatuit sa nu deschida acest conflict, deocamdata. Culmea ironiei si a "arogantei" din partea Primariei ar fi ca, dupa ce locatarii blocului raman fara parcari, pe partea cealalta a drumului sa apara un sir de parcari pt cine stie ce magazin.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus