Persoane neautorizate au intrat zilele trecute în Colegiul „Octavian Goga” și au perturbat orele intrând în clase și alergând pe holuri într-un interval orar în care școala nu mai are pază. Incidentul a adus în discuție o problemă pe care multe dintre școlile și grădinițele din Sibiu o au: lipsa personalului. Mulți dintre părinți au lansat o petiție prin care cer autorităților să rezolve această problemă pentru ca elevii să fie în siguranță. Conducerea școlii spune că au fost trimise adrese în acest sens încă de anul trecut, din luna august, atât la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cât și la primărie sau prefectură, însă nu s-au primit răspunsuri. În replică, inspectoratul spune că la ora actuală nu există niciun post liber vacantat care ar fi putut fi prin redistribuire alocat vreunei unități școlare, rămâne să fie găsite alte soluții cu directorii școlilor.
O situație petrecută la Colegiul „Octavian Goga” din Sibiu aduce în discuție o problemă reală și gravă a multora dintre școlile și grădinițele din Sibiu. Este vorba despre lipsa personalului. În cazul colegiului este vorba despre o persoană care să asigure paza școlii între orele 16.00 și 19.00, cu atât mai mult cu cât în ultimele săptămâni s-au petrecut o serie de incidente care au presupus violență fizică și verbală care au implicat elevii de gimnaziu. Mulți dintre părinți au semnat o petiție care a fost înmânată conducerii școlii, dar a fost și postată în mediul on line. În petiție se cere asigurarea pazei în intervalul menționat pentru ca elevii să fie în siguranță.
„Vă aducem la cunoștință faptul că în ultimele săptămâni în incinta și în imediata proximitate a Colegiului Național Octavian Goga (str. Bastionului), s-au petrecut o serie de incidente deosebit de grave și inacceptabile, constând în acte de violență verbală și fizică, injurii, intimidare, etc., în care au fost implicați atât elevi din ciclul gimnazial al instituției, cât și elevi din alte școli (Liceul Teoretic Onisifor Ghibu).
Ca urmare a acestor incidente am sesizat diriginții claselor, din care fac parte elevii implicați. Cu această ocazie am aflat faptul că, în trecut, au existat și alte incidente îndreptate chiar împotriva unor cadre didactice ale Colegiului Național Octavian Goga. Am fost înștiințați în legătură cu numeroasele adrese pe care direcțiunea Colegiului le-a îndreptat către ISJ Sibiu, Primărie, Consiliul Local, Prefectură și Poliția locală, dar nu s-a găsit nicio soluție în favoarea noastră. Cunoaștem faptul că la alte unități școlare există mai mulți portari, chiar dacă numărul elevilor este net inferior”, se arată în petiție.
În cele relatate se arată faptul că incidentele s-au petrecut după ora 16:00, oră la care programul de lucru al portarului școlii se termină, iar între orele 18:00 și 19:00, când se termină cursurile elevilor din ciclul gimnazial, nu mai este asigurată niciun fel de pază a perimetrului școlii.
„Având în vedere situația expusă mai sus și potențialele riscuri care ar putea rezulta în viitor, de ex. încăierări violente, vătămări corporale, etc., vă rugăm insistent să întreprindeți neîntârziat toate demersurile legale necesare în vederea asigurării unei protecții corespunzătoare a elevilor și a cadrelor didactice ale instituției și a descurajării unor astfel de incidente în viitor. Concret considerăm că se impune asigurarea pazei perimetrului școlii și după ora 16:00, respectiv sesizarea Poliției Locale cu solicitarea ca echipajele acesteia să patruleze zona zilnic/în mod regulat”, se mai specifică în petiție.
Conducerea școlii a făcut sesizări încă din luna august a anului trecut
Conducerea colegiului spune că s-au făcut nenumărate adrese încă de anul trecut din luna august prin care a solicitat suplimentarea de posturi conform legii, dar până în momentul de față nu s-a primit niciun răspuns. Adrese au fost făcute către ISJ, iar în urma incidentului menționat în petiție s-au făcut adrese și către prefectură și consiliul local. Directorul școlii spune că au intrat trei persoane neautorizate în școală și au perturbat activitatea intrând în clase și alergând pe coridoare.
„Am sesizat în repetate rânduri lipsa de personal - postul de director adjunct, psiholog, personal de îngrijire, portar, luând în considerare normativele și prevederile legale în vigoare privind numărul de posturi care se alocă în funcție de efectivele școlare. Nu am primit niciun răspuns. Suntem cea mai mare unitate școlară din Sibiu, iar lipsa de spațiu și de personal creează un mare disconfort și afectează calitatea procesului instructiv educativ. Nu sunt genul de director care sa ignor această problemă esențială a instituției noastre”, spune prof. Alexandra Tischer, directorul colegiului Goga.
Cei de la ISJ cunosc problema, dar posturile sunt deblocate de minister
Cei de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu spun că sunt în temă cu aceste probleme și că nu sunt singulare în unitățile de învățământ din Sibiu, dar posturile se deblochează de la Ministerul Educației. În momentul de față nu există niciun post vacantat care să poată fi redistribuit pentru școli sau grădinițe și rămâne ca inspectoratul să găsească alte soluții împreună cu directorii. De asemenea, aceștia precizează că s-au făcut și se fac demersuri la Ministerul Educației pentru ca problemele să fie rezolvate.
„Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu face toate demersurile pentru a sprijini unitățile de învățământ preuniversitar în găsirea de soluții legale și viabile pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă acestea. La începutul anului şcolar fiecare unitate de învăţământ a primit o adresa de informare pe baza OME 5222/2021, comunicat cu adresa ME nr. 1706/ DGMRURS/2021 privind aprobarea numărului maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2021-2022. Având în vedere faptul că unităţile de învăţământ trebuie să se încadreze în numărul de posturi alocate din buget și faptul că la data prezentei comunicări nu există niciun post liber vacantat care ar fi putut fi prin redistribuire alocat vreunei unități școlare rămâne să găsim împreună cu managerii unităților de învățământ alte soluții care ar putea rezolva problema unei bunei funcționări a acestora. Asigurăm întreaga comunitate de bunele intenții și implicare în soluționarea punctuală a tuturor problemelor care se ivesc în unitățile de învățământ.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2299
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Gfhdfgh
Acum 2 ore
Alex
Acum 2 ore
Dfgh
Acum 2 ore
Ion