Luni,
27.06.2022
Ceata
Acum
14°C

Document: Toate PNDL-urile Sibiului. Investiții de aproape un miliard de lei în județ. ”Nu ai cum să faci calitate. Nu ai cum”

Document: Toate PNDL-urile Sibiului. Investiții de aproape un miliard de lei în județ. ”Nu ai cum să faci calitate. Nu ai cum”

801 milioane de lei e suma totală a finanțărilor prin PNDL 1 și 2 în județul Sibiu, conform unei analize realizate de Expert Forum (EFOR).

Aproape 80% din acești bani deja au ajuns fiind plătiți constructorii, mai fiind de plată aproape 200 de milioane. În total aceste proiecte au scos din bugetul statului 160,32 milioane de euro, iar cele mai mari urmăresc investiții ale Consiliului Județean Sibiu.

Pentru reabilitarea și modernizarea DJ 107B Păuca-Alămor-Mândra-Slimnic, investiție propusă de CJ Sibiu, s-au cheltuit 88,9 milioane de lei, cea mai mare sumă din județ.

Documentul cu toate proiectele PNDL din Sibiu poate fi consultat aici.

Peste 20 de milioane de lei s-au mai dus pe fiecare din proiectele: Reabilitarea, modernizarea și echiparea secției clinice de neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (29,4 milioane de lei); Modernizare drum județean DJ 106T, Ocna Sibiului-Topârcea-intersecție DJ 106G (Ludoș), km 0+494-15+331 (25,4 milioane de lei); Modernizare drumuri comunale și străzi în comuna Vurpăr, județul Sibiu (22,14 milioane lei) și Revigorarea turismului în site-ul UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului județean DJ 142 G, Copșa Mică-Motis (20,9 milioane lei). Dintre acestea, doar unul nu ține de Consiliul Județean, proiectul pentru modernizare drumuri comunale și străzi în comuna Vurpăr.

8 din cele 165 de proiecte PNDL din județ încă nu au început, iar alte 92 s-au finalizat deja, ceea ce înseamnă 55,75% din totalul proiectelor PNDL 1 și 2. Alte 25 de proiecte se află încheiate în proporție de peste 80 de procente, arată documentele EFOR.

Cazul Micăsasa: Trei proiecte, niciunul început. ”S-au dat numai așa, afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul”

Interesant este că la nivel național sunt 37 de localități care au rămas la gradul de implementare zero. Adică banii sunt alocați, dar lucrările nu au început. Deși majoritatea au un singur proiect în această situație există doar trei localități care au blocate trei investiții. Pe lângă orașul Covasna, este în această situație și comuna Micăsasa din Sibiu.

Am vorbit cu primarul USR de aici, Timotei Păcurar pentru a înțelege ce nu funcționează.

”Proiectele sunt moștenite, ca să zic așa, de la fosta administrație. Problema cu ele este că sunt subevaluate. Probleme mai mari sunt la școală, acolo avem reabilitare școală și construire sală de sport, e o lucrare clar subevaluată. Numai așa, ca idee, Bazna își face sală de sport pe CNI, numai sală de sport și sunt undeva la 5 milioane de lei pe proiect. La noi școala e în apropierea bisericii, e zonă restricție, greu de construit, nu au fost gândite proiectele. Iar la dispensare s-a lucrat, dar fără proiect tehnic și nu am mai fost de acord cu asta”, explică primarul.

Nu a lăsat lucrurile așa și a luat legătura cu ministerul pentru a găsi o soluție. Ar fi de acord și să ia un credit pentru suplimentarea banilor, dar, spune el, nu va fi de acord să facă lucrări de mântuială.

”Acum așteptăm actualizarea de preț. Am vorbit și cu constructorul. Sunt subevaluate proiectele și de asta apar problemele. Se vorbește atât de mult de PNDL-uri și pe undeva e și normal. Adică dacă iei un proiect cu 2,8 milioane de lei să faci școala și sală de sport, nu ai cum să faci calitate. Nu ai cum. S-au dat numai așa, afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul. Chiar dacă luăm noi credit să suportăm noi restul, lucrările pe care le facem vrem să le facem bine, să nu le facem doar pentru doi ani” a declarat Timotei Păcurar pentru Turnul Sfatului.

Proiectele PNDL din Micăsasa:

Reabilitare și dotare școală gimnazială, amenajări exterioare în curte și realizare sală de sport școlară localitatea Micăsasa comuna Micăsasa - 2.832.341, aprobat în iunie 2019

Construire grădiniță în localitatea Țapu, comuna Micăsasa - 817.682 lei, aprobat în aprilie 2018

Reabilitare și dotare dispensar medical în localitățile Micăsasa și Țapu, comuna Micăsasa - 352.827 lei, aprobat ăn aprilie 2018.

569 de proiecte au încă stadiul de decont 0%. 2,2 miliarde de lei.

La nivel național, la începutul anului 2021, 5.989 de proiecte era finalizate din punctul de vedere al deconturilor dintr-un total de 11.753 de proiecte.

Alte aproape 3.000 erau finalizate în procent de peste 50%, anunță EFOR. În 2022, numărul a crescut la 7.905 proiecte implementate financiar peste 90%, valorând 23 de miliarde, dintre care 6.838 sunt finalizate în procent de 100%, având o valoare de 19 miliarde; 338 de proiecte au fost implementate între 1 și 10%, însumând alocări de 1,9 miliarde de lei, cel mai vechi fiind semnat în martie 2015; 1.247 proiecte sunt implementate între 1 și 50%, însumând alocări de 8,8 miliarde de lei; 1.029 proiecte sunt implementate între 51 și 75%, însumând alocări de 6,3 miliarde de lei.

Un număr de 569 de proiecte au încă stadiul de decont 0%, însumând 2,2 miliarde de lei.

Dintre acestea 80 au fost semnate în 2015, iar 22 din 2016, însumând 430 de milioane. Comparativ, în 2021 aveam un număr total de 768 proiecte (fără cele semnate în 2020) care aveau stadiul de decontare zero, din care 403 proiecte aveau alocări sub un milion lei. Aceste date ne arată că totuși există încă un număr mare de proiecte semnate de mai bine de șase ani care par să nu fi demarat. Dintre aceste proiecte pentru care nu există deconturi 78% se regăsesc la comune, iar 6% la consilii județene.

Există șapte contracte cu valori de și peste 50 de milioane de lei, din care nu s-a decontat niciun ban, însumând 525 de milioane.

EFOR a promovat o serie de propuneri pentru transparentizare în cadrul noului Plan de Acțiune al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă. Dezbaterea despre aceste propuneri programată pentru 13 aprilie a fost amânată la momentul publicării acestui raport.

Citește și:

VIDEO Asfalt recent așternut, rupt cu mâna. Primarul: ”asta e distrugere de bunuri”

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

AMA

Acum 2 luni

Dacă s-a executat canalizarea in Amnaș, Mag, Aciliu prin PNDL de ce Primăria Saliste cere 500 lei taxa pentru racordare la canal? Poate întreabă ziaristul pe dl primar ca locuitorilor nu le raspunde și insista sa se plătească pentru ca dacă te racordezi fără sa plătești ești pasibil de amenda între 2000si 4000 lei.
Raspunde

SA

Acum 2 luni

....deja au ajuns fiind plătiți constructorii , mai fiind de plată aproape.... Inveti putina GRAMATICA, autorule?

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus