Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Exporturile de produse agricole către Polonia și România au fost restrictionate de căile ferate ucrainene

Exporturile de produse agricole către Polonia și România au fost restrictionate  de căile ferate ucrainene

Ukrainian Railways, compania naţională de căi ferate din Ucraina, a restricţionat, temporar, livrările pentru anumite produse agricole prin punctele de trecere a frontierei spre Polonia şi România, a anunţat sâmbătă compania de consultanţă agricolă APK-Inform, informează Agerpres.

APK-Inform nu a oferit o explicaţie pentru aceste restricţii.

Ucraina, un mare producător agricol mondial, obişnuia să îşi exporte produsele prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră însă după invazia rusească a fost obligată să îşi exporte produsele pe calea ferată via graniţa de vest.

Potrivit APK-Inform, în perioada 16-18 aprilie, au fost introduse restricţii cu privire la transportul de bunuri spre Polonia prin punctul de trecere a frontierei Yahodyn. De asemenea, există restricţii pentru transportul de cereale, oleaginoase şi alte produse alimentare prin punctul de trecere a frontierei Izov spre oraşele poloneze Hrubeszew şi Slawkov.

Aceiaşi firmă de consultanţă susţine că, începând din 16 aprilie şi până la noi înştiinţări, există restricţii cu privire la exportul de cereale şi seminţe spre România prin punctele de trecere a frontierei de la Diakovo şi Vadul-Siret.

Zilele trecute ministrul ucrainean al Agriculturii, Mykola Solskyi, a spus că sarcina principala a ministerului pe care îl conduce este să găsească căi alternative pentru exportul de cereale, în contextul în care ţara vecină are milioane de tone de produse agricole gata să fie exportate. Solskyi a precizat că aproximativ 1,25 milioane de tone de cereale şi oleagionase se află în continuare la bordul unor nave blocate în porturile ucrainene din cauza invaziei ruseşti iar o parte din această încărcătură ar putea să se deterioreze în viitorul apropiat. În luna martie exporturile de cereale şi oleaginoase ale Ucrainei au scăzut până la 200.000 de tone, în condiţiile în care înainte de război Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale şi oleaginoase într-o singură lună.

Foto ilustrativă: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus