Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe sau derivate ale acestuia. În 2022, praznicul de la 23 aprilie a coincis cu Sâmbăta Mare, motiv pentru care, conform normelor canonice ale Ortodoxiei, ei sunt sărbătoriţi în a doua zi a Sfintelor Paşti.
Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 695.513 bărbaţi şi 375.883 femei, în total 1.071.396 de persoane.
Premierul Nicolae Ciucă le-a urat luni "La mulţi ani" românilor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
"Credincioşii creştini îl prăznuiesc astăzi, în a doua zi a Sfintelor Sărbători de Paşte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, simbol al dreptăţii, dăruirii şi sacrificiului de sine. Purtător al biruinţei pentru istoria Bisericii Creştine, semnificaţia Sfântului al cărui nume îl cinstim astăzi este profund legată de izbânda binelui, adevărului, prin puterea credinţei, în pofida oricărui obstacol. O lecţie de viaţă demnă de urmat în aceste vremuri dificile.
Doresc tuturor românilor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic, precum şi militarilor din Forţele Terestre cărora le este ocrotitor sănătate, curaj şi puterea de a-şi realiza visul! La mulţi ani!", a transmis Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.
Cel mai des întâlnite prenume masculine sunt Gheorghe - 435.548 de persoane şi George - 158.263.
Sunt sărbătoriţi şi cei care poartă prenumele Georgean - 78 de persoane, Georgel - 12.577, Georgian - 28.812, Georgică/Georgica - 5.327, Gheo - 2, Gheorge - 45, Gheorghiţă/Gheorghita - 21.897, Ghiorghe - 3.578, Ghiorghi - 1.138, Ghiorghiţă/Ghiorghita - 1.687, Ghiţă/Ghita - 4.284, Gicuţă/Gicuta - 75, Gică/Gica - 4.989, Gigel - 6.019, Gigi - 8.858, Giorgian - 1.802 şi Giorgică/Giorgica - 534.
Dintre femei, cele mai multe poartă numele Georgiana - 153.971 şi Georgeta - 119.838.
Mai sunt întâlnite următoarele prenume feminine: Georgeana - 775 de persoane, Georgica - 1.527, Geta - 14.679, Getuţa/Getuta - 482, Gheorgeta - 40, Gheorgheta - 113, Gheorghiţa/Gheorghita - 26.134, Gherghina - 16.149, Ghiorghina - 178, Ghiorghiţa/Ghiorghita - 1.687, Ghiţa/Ghita - 393, Gica - 6.078, Gicuţa/Gicuta - 869, Gigi - 369, Gina - 21.345, Giorgeta - 780, Giorgiana - 10.312, Giorgica - 164.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1052
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Emil
Acum 29 minute
Ion
Acum 46 minute
Emil
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
VP