Luni,
07.10.2024
Innorat
Acum
10°C

FOTO VIDEO Cele 40 de autobuze ecologice Mercedes intră în circulație în Sibiu, de duminică. Care sunt traseele și despre noul sistem de ticketing

FOTO VIDEO Cele 40 de autobuze ecologice Mercedes intră în circulație în Sibiu, de duminică. Care sunt traseele și despre noul sistem de ticketing

Primăria Sibiu anunță intrarea în circulație, de duminică, 1 mai, a celor 40 de autobuze noi, ecologice, care vor circula pe traseele 1, 2, 10, 11 și 14. Astfel, frecvența pe traseele principale la orele de vârf va creşte ȋn medie cu 3 minute, iar pe traseele secundare va creşte ȋn medie cu 5 minute, anunță autoritățile locale.

“Acest proiect continuă modernizarea transportului public din Sibiu, pe care Primăria Sibiu și societatea Tursib s-au concentrat în ultimii ani. Proiectele realizate, în valoare de 163,15 milioane de lei, au avut ca rezultat în primul rând modernizarea parcului auto: 110 autobuze noi au fost cumpărate în ultimii 3 ani, iar până la finalul acestui an sunt așteptate alte 9 autobuze electrice pentru care contractul a fost semnat în anul 2021. Astfel, în prezent, 77% din flota Tursib este prietenoasă cu mediul,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă remis TS.

Despre noile autobuze

Acestea sunt optimizate pentru persoanele cu dizabilități, având podea coborâtă pentru accesul facil și punând la dispoziție și locuri speciale pentru acestea. Ca dotări, autobuzele sunt echipate cu sistem de climatizare, de supraveghere video, oferă WiFi gratuit călătorilor și prize de încărcare prin USB pe fiecare rând de scaune. Din punct de vedere al capacității de transport, 29 dintre autobuze oferă 91 de locuri, restul de 11 având câte 158 de locuri pentru pasageri. 

Citește și Investiție de 77 milioane de lei în transport. 40 de autobuze Mercedes vor circula prin Sibiu

 Citește și  Achiziția celor 40 de noi autobuze pentru Sibiu, amânată iar: au întocmit documentația cu ”copy-paste”

Citește și 15 milioane de euro: Sibiul cumpără 40 de autobuze cu gaz natural și cinci electrice. Plus multe alte sisteme

Nou sistem de ticketing

Este în curs de implementare un nou sistem de ticketing pe aceste autobuze, urmând să fie extins și pe celelalte autobuze în următoarea perioadă. Este vorba de un sistem smart, utilizat în premieră în România: pentru achiziția de bilete se vor utiliza carduri de călătorie contactless. Validatoarele noi vor permite și validarea cu carduri bancare contactless, smart watch-uri și smart phone-uri, precum și validarea codurilor QR afișate de aplicația mobilă de ticketing sau tipărite pe bilete de hârtie. În prezent aceasta este combinația de tehnologii de validare cea mai avansată la nivel internațional.

"Sibiul va fi astfel  unul dintre puținele orașe din România care utilizează sistemul de tip account based ticketing, o tehnologie de ultimă oră, al cărui avantaj esențial este flexibilitatea de a utiliza orice suport pentru validare (carduri de transport contactless, carduri bancare contactless, smart watch, smart phone,  coduri QR). Acest lucru este posibil deoarece  titlurile de călătorie achiziționate de călători sunt stocate în software-ul central, în conturile călătorilor", informează autoritățile.

Pentru ca pasagerii să se obișnuiască cu noul sistem, acesta va funcționa în paralel cu cel vechi pentru o perioadă. 

Cum va funcționa sistemul de ticketing:

Biletele noi vor putea fi achiziționate de pe aparatele contactless din autobuze, cu card bancar. Biletul se va emite în acest caz în format complet digital, adică nu veți mai primi o chitanță. Verificarea de către inspectorii de trafic se va face cu un device special care, atunci când este apropiat de cardul bancar cu care s-a achiziționat biletul, va citi că există un bilet valabil emis. 

Biletele se vor putea achiziționa în continuare și prin aplicația 24Pay. De asemenea, vor putea fi achiziționate și în format clasic, tipărit, de la punctele de vânzare Tursib, o măsură pentru cei care nu utilizează mijloacele electronice încă. 

Biletele de tip vechi vor putea fi achiziționate în continuare de la automatele stradale, de la magazinele colaboratoare și de la punctele de vânzare Tursib / agenții și vor fi validate în autobuz pe validatoarele vechi, care vor rămâne în funcțiune pentru o perioadă, alături de cele noi.

Abonamentele achiziționate in cursul lunii aprilie pentru luna mai rămân valabile în luna mai 2022. Începând cu luna mai, suportul tip card al abonamentelor va fi înlocuit cu un nou model. Preschimbarea se va face gratuit pentru toți deținătorii, fără a afecta valabilitate abonamentelor încărcate pe carduri. Tursib va anunța procedura pentru înlocuirea acestora. 

Toate autobuzele sunt echipate cu sisteme GPS, ceea ce permite monitorizarea în timp real a acestora, pe trasee. Aceste date vot fi transmise în aplicația mobilă și către afișajele electronice, oferind astfel călătorilor posibilitatea de a vedea în timp real timpul de sosire în stație a autobuzului. 

Afișaje electronice și aplicație mobilă dedicată transportului public 

Potrivit reprezentanțiilor primpriei, este în curs instalarea de afișaje electronice în 30 de stații care vor anunța în timp real timpul de sosire în stație a autobuzelor. Din 1 mai vor fi funcționale deja 20 dintre acestea. În stațiile de la Gară, de la Casa Armatei și în cea de pe str. A. Șaguna, afișajele sunt deja montate pe stâlpi metalici dedicați. În restul locațiilor, acestea au fost amplasate provizoriu pe stâlpii stradali, urmând să fie mutate în următoarea perioadă pe stâlpi noi, în stații. 

Se lucrează la o aplicație mobilă dedicată transportului public care va oferi călătorilor, direct pe telefonul mobil, informații despre timpul de sosire în stație a autobuzului, va permite configurarea rutelor și posibilitatea de a achiziționa electronic bilete și abonamente.

"Și implementarea acestei aplicații reprezintă o premieră în România pentru că aceasta poate valida titlurile de călătorie direct de pe aparatul de pe care se cumpără. Odată cumpărat biletul cu cardul bancar, aplicația mobilă va afișa un cod QR corespunzător contului respectivului pasager. La citirea acestuia, validatorul va valida în mod automat titlul de călătorie cel mai avantajos pentru pasager. Această funcționalitate este posibilă tocmai datorită tehnologiei account based ticketing, menționată anterior" se arată în comunicatul de presă amintit. 

O altă noutate tehnologică implementată la Sibiu este planificarea călătoriei prin intermediul aplicației mobile si a site-ului web al sistemului. Astfel, călătorul va fi informat despre posibilitățile de transport pe care le are între două puncte din oraș, precum și durata estimată a călătoriei și timpul de sosire în stație a autobuzului.

Foto Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Emma

Acum 2 ani

Dar pentru imbunatatirea site-ului sibiu.ro cand se vor aloca niste fonduri? Mai ales pentru functionarea camerelor web, pentru ca acum ne uitam la poze si asta deja de foarte multa vreme.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Newman

Acum 2 ani

Parca erau galbene autobuzele Tursib. Cele albastre de la Mer. probabil erau refuzate de alti clienti si zaceau in stoc.Numai bune pentru gusteri.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Flo

Acum 2 ani

Tot noi, oamenii muncii, vom plati biletele pensionarilor ca si pana acum?
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Ecologic e sistemul de ticketing, nu autobuzul.
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Hai sa nu ne mai pacalim unii pe altii cu atata nesimtire. Gaz natural foloseau si comunistii. Ecologic inseamna hidrogen cu emisii 0 de CO2 .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aristide

Acum 2 ani

O realizare care te lasa fara cuvinte! La acest capitol Sibiul a egalat Clujul, iar la ticketing l-a depasit! Felicitari!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus