Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Primarul Sibiului, despre noul regulament al spațiilor verzi: ”stabilește și anumite standarde în domeniu”

Primarul Sibiului, despre noul regulament al spațiilor verzi: ”stabilește și anumite standarde în domeniu”

Noul regulament de administrare a spațiilor verzi din Sibiu aduce reguli mai clare, este de părere primarul Astrid Fodor. Regulamentul prevede, printre altele, sibienii mai pot îngriji spațiile verzi din jurul locuinței doar în baza unui parteneriat cu Primăria și cu acordul vecinilor.

Lansat consultării publice la începutul acestui an, noul regulament a fost adoptat de Consiliul local Sibiu săptămâna trecută, înlocuind documentul omonim adoptat în urmă cu 22 de ani.

Regulamentul prevede că singurii care au drept de întreținere a spațiilor verzi sunt reprezentanții Primăriei Sibiu. Excepție sunt situațiile în care sibienii (persoane fizice ori juridice) încheie un acord cu administrația locală, pe o perioadă de cel mult doi ani. Parteneriatul poate fi încheiat numai după ce și vecinii de bloc acceptă încheierea unui astfel de acord. ”În zona ansamblurilor de locuințe, persoanele fizice și juridice care solicită permisiunea pentru realizarea unor activități de amenajare a spațiilor verzi, au obligația de a obține în prealabil și acordul asociației de proprietari, astfel încât și ceilalți locatari din bloc să fie consultați cu privire a propunerile de amenajare comunicate asociației. Consultarea/informarea locatarilor se va face de către asociația de proprietari, prin afișarea acestor propuneri la avizierul fiecărei scări din bloc”, se arată în noul Regulament.

Sibienii vor putea curăța și uda spațiile verzi pentru care semnează acordul, vor putea planta flori și arbuști în anumite condiții, dar le va fi interzis să mai amplaseze mobilier de orice fel sau să toaleteze arborii. De altfel, toaletarea arborilor din oraș intră de acum încolo în sarcina exclusivă a Primăriei Sibiu.

Astrid Fodor, primarul Sibiului, arată că spațiile verzi sunt ”o preocupare continuă a Primăriei Sibiu, demonstrată de fiecare dată prin proiectele pe care le desfășurăm”. Iar despre noul regulament, afirmă că acesta aduce reguli mai clare atât pentru administrația pe care o conduce, cât și pentru cetățenii care se implică în îngrijirea oazelor de verdeață din oraș. ”Am adus clarificări și am stabilit reguli în ceea ce privește condițiile de toaletare și tăiere ale arborilor, modul de implicare a cetățenilor și, foarte important de menționat, acest regulament vine și cu un ghid destul de detaliat despre lucrări de îngrijire ale spațiilor verzi, care stabilește și anumite standarde în domeniu”, declară Astrid Fodor, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Noul regulament, precum și draftul de acord de parteneriat care trebuie semnat de către cei care vor să îngrijească spații verzi poate fi consultat aici

Odată cu adoptarea noului regulament, reprezentanții administrației locale au elaborat și un ghid referitor la întreținerea ”plămânilor verzi” ai Sibiului, ghid care poate fi consultat aici

Rezumatul noului regulament

Sursa: comunicat Primăria Sibiu

Responsabilitatea administrării spațiilor verzi publice este în sarcina autorităților publice locale și a altor organe împuternicite în acest scop.

Îngrijirea spațiilor verzi proprietate privată este în sarcina proprietarilor, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.

PRIN EXCEPȚIE, amenajarea, reamenajarea, gospodărirea și întreținerea spațiilor verzi aparținând domeniului public din jurul ansamblurilor de locuințe SE POATE realiza și de către persoane fizice sau juridice (asociații de proprietari, organizații neguvernamentale, societăți comerciale, etc), în baza unui acord de parteneriat încheiat între municipiului Sibiu și solicitant.

Cetățenii care au încheiat un acord de parteneriat cu Primăria Sibiu se pot implica în îngrijirea unui spațiu verde, prin:

- salubrizarea spațiului verde prin colectarea deșeurilor;

- tunderea gazonului în perioada martie – noiembrie

- greblarea spațiilor verzi în perioada noiembrie-decembrie, cel puțin;

- plantarea materialului dendrologic și floricol în campania de plantări din primăvară (15 martie-15 aprilie) și toamnă (15 octombrie -1 decembrie );

- udarea materialului dendrologic și floricol plantat

NU este permis cetățenilor sau altor entități private:

- să taie arbori

- să toaleteze arborii

- să mobileze sau să ocupe spațiile verzi diferite obiecte interzise

TOALETAREA ARBORILOR este standardizată și specifică clar în ce condiții se toaletează și ce lucrări sunt permise.

TĂIEREA ARBORILOR. Regulamentul stabilește clar în ce cazuri se pot tăia arborii, cum se face evaluarea stării de sănătate a  acestora, ce instituții sunt abilitate să aprobe recoltarea și, foarte important, se stabilește că în locul arborilor tăiați se plantează alții în loc conform regulamentului de urbanism.  

Regulamentul mai prevede procedura de plantare a arborilor, arbuștilor, florilor și de gazonare în spațiile verzi.

Precizăm că încălcările prevederilor Regulamentului se vor sancționa cu amenzile contravenționale prevăzute de Legea 24/2007 privind protecția spațiilor verzi.

Împreună cu Regulamentul, a fost aprobat și lansat și un Ghid pentru protecția, conservarea, dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi. Acest document oferă informații sintetizate inclusiv grafic, despre:

- Condițiile de încheiere a acordului de parteneriat între administrația locală și entitățile private care doresc să îngrijească spațiile verzi. În ghid se specifică lucrările care pot fi încredințate acestora.

- Linii directoare pentru plantarea arborilor în aliniamentele / alveole stradale.

- Toaletarea arborilor

- Gestionarea vegetației

- Reguli pe care constructorii trebuie să le respecte când desfășoară lucrări pe spațiile verzi.

- Regulile de însămânțare și cosire a gazonului

- Reguli de plantare și îngrijire a florilor.

Citește și Primăria explică: de ce nu sunt prevăzute amenzi în noul regulament al spațiilor verzi?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Der Konig

Acum 1 an

A o auzi pe doamna primar Fodor vorbind despre spațiile verzi, este ca și când l-ai auzi pe Putin vorbind despre grija față de copiii din Mariupol! Odioasă primărie!
Raspunde

UK

Acum 1 an

Dar cu deținătorii de câini când vor fixa regulamente și ghid? În Sibiu nu mai răsar ghiocei, ci răhăței de câini nedeparazitați și nevaccinați. Copii nu mai au dreptul să se joace în iarbă pt că pe lângă murdărie, riști și niște boli?! La câini nu se mai cere acordul asocia iei de locatari - trebuie să îi reclami tu, adică să ți-i pui în cap!
Raspunde

Sulea Maria Kristina

Acum 1 an

Buna ziua, As dori sa stiu cat dureaza sa aduni toate avizele ncesare pentru a pune gard viu in fata blocului pe strada Iezer bl 7 sc A ,Sibiu deoarece de ani de zile doar noi locatarii am facut curatenie pe spatiul verde unde am plantat cu acordul asociatiei 36 de brduti Tuia in locul gardului de metal care a fost scos cand s-au facut lucrari de asfaltare si marirea spatiului pentru parcari si cei de la primarie au venit si au taiat 27 de brduti cu cositorile lor chiar daca acestia erau delimitati . Ne confruntam cu foarte multi vecini de la blocurile invecinate care isi aduc cainii la noi la bloc si la blocul 5 de pe aceasi strada unde au fost scoase gardurile metalice spunand ca este spatiul public.Copii de la blocurile noastre nu se pot juca pe zona verde deoarece este plina de rahatei de caini si niciodata primaria nu a facut curatenie dar nici nu a venit nimeni sa planteze o floare ca pe strazile principale, ba din contra cei care matura pe strazi se aduna la noi la blocuri si stau si dorm pe iarba cate doua ore si ceva in loc sa faca curatenie .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus