O femeie cu cei doi copii - un băiat de 3 ani şi o fetiţă de 6 ani - s-au aruncat de pe un bloc cu 10 etaje din Timişoara.
Actualizare Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul femeii de 33 de ani care s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii în Timişoara.
Iniţial, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe bulevardul Dâmboviţa au fost găsite trei persoane în stare de inconştienţă.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii (o fetiţă de şase ani şi un băieţel de trei ani). Cele trei persoane au decedat, a transmis Poliţia Timiş.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor cauzelor şi condiţiilor producerii incidentului.
Știre inițială. "La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite trei victime căzute de la înălţime (bloc cu 10 etaje, nu se cunoaşte nivelul de la care au căzut), un adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani şi un copil (băiat, aproximativ trei ani), care prezintă leziuni incompatibile cu viaţa, şi un copil (fată, aproximativ şase ani), care prezintă semne vitale şi i se acordă primul ajutor medical", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, citat de Agerpres. Potrivit publicației opiniatimisoarei.ro, nici fata nu a putut fi salvată.
La locul evenimentului s-au deplasat echipaje ale Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă A200, o ambulanţă SMURD tip C cu medic, o ambulanţă SMURD tip B, o motocicletă SMURD şi şapte subofiţeri.
foto Opinia Timișoarei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: bloc 10 etaje , mama , timișoara , copii , sinucidere
Vizualizari: 2937
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 2 ore
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil