La ora 08:30 a zilei de vineri, traficul rutier pe ambele poduri peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia a fost închis. Este prima din mai multe închideri totale de trafic în cadrul șantierului de demolare și reabilitare a celor două poduri.
Închiderea totală a traficului rutier a fost anunțată pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică (6 – 8 mai 2022), pentru efectuarea unor lucrări de deviere a rețelelor de utilități. Vineri dimineață, constructorii de la Geiger Transilvania plănuiau să termine aceste lucrări mai devreme. ”Sperăm să terminăm lucrările de deviere astfel încât să redeschidem traficul rutier pe podul din aval din cursul zilei de duminică”, arătau constructorii.

De subliniat faptul că pe tot parcursul lucrărilor, traficul pietonal în zonă va continua să fie asigurat
Cu toate că traficul era relativ lejer la ora închiderii circulației pe cele două poduri, nu a fost nevoie de mai mult de zece minute pentru a se forma cozi în trafic. Primele au apărut pe malul Cibinului, pe sensul de mers înspre piața Cibin (strada Malului), acestea întinzându-se din dreptul magazinului Kaufland până la podul Neculce.
Cu repetiție
De duminică, atunci când sunt estimate finalizările lucrărilor de deviere a rețelelor, podul din amonte va rămâne închis, urmând a fi demolat, circulația urmând a fi redirecționată pe celălalt pod, cu câte o bandă pentru fiecare sens de circulație.
În locul podului din amonte va fi ridicat unul nou, cu trei benzi, una fiind dedicată virajului la dreapta, pe strada Maramureșului. După finalizarea acestuia, va fi închis traficul pe podul din aval, care va fi doar reabilitat. Lucrările au termen de finalizare luna aprilie a anului 2023.
Pe tot parcursul șantierului este de așteptat ca traficul să mai fie închis total de cel puțin cinci ori, în diferite faze ale lucrărilor.

Variantele propuse de autorități
Patru este numărul rutelor alternative propuse de autoritățile locale pe perioada lucrărilor:
- Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor. În acest context se va modifica și prioritatea în trafic în Piața Iancu de Hunedoara: prioritate vor avea cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi vor ceda trecerea.
- Str. Autogării – Distribuției - strada Lemnelor - str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Strada Lemnelor se transformă în sens unic în perioada lucrărilor la pod, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
- Strada Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
- Centura ocolitoare a Sibiului”, comunicat Primăria Sibiu


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cand se inchide traficul pe al , cand se deschide traficul pe a , poduri inchise alba iulia , lucrari poduri alba iulia
Vizualizari: 3989


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
O
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 2 ore
CA