Vineri,
12.09.2025
Ceata
Acum
16°C

FOTO ”Like-uri” de la Turcan, la Șovăială: Carmen Iohannis și-a publicat poze de la întâlnirea cu Jill Biden

FOTO ”Like-uri” de la Turcan, la Șovăială: Carmen Iohannis și-a publicat poze de la întâlnirea cu Jill Biden

De numeroase aprecieri au parte fotografiile publicate de Carmen Iohannis, soția președintelui României, de la evenimentele la care a participat alături de Jill Binden, soția președintelui Statelor Unite ale Americii.

Este vorba de vizita la o școală gimnazială din București, unde învață și copii ucraineni, alungați alături de mamelor lor din țara natală atacată de Rusia. Cele două soții de președinți au vorbit atât cu cadre didactice din Ucraina, cât și cu părinți și elevi refugiați.

Evenimentul s-a bucurat de o largă acoperire mediatică, vizita celor două prime doamne fiind subiectul zilei de sâmbătă. La orele serii, Carmen Iohannis a publicat o selecție de fotografii realizate în cursul respectivei zile. ”Azi am avut onoarea și bucuria de a primi vizita Primei Doamne a Statelor Unite, dr. Biden, ocazie care a demonstrat că Respectul, Grija pentru suflet și Comunicarea n-au granițe!”, a fost textul care a însoțit fotografiile date publicității.

Aproape 3.000 de persoane au reacționat la fotografiile publicate de Carmen Iohannis în nici 15 ore. Majoritatea largă a acestor reacții sunt de apreciere. Printre cei care ”au dat like” fotografiilor publicate de Carmen Iohannis se numărăr și Raluca Turcan, șefa liberalilor sibieni, dar și Constantin Șovăială, deputatul fost liberal care acum face parte dintr-un partid al cărui lider, Ludovid Orban, îl caracterizează pe Iohannis drept ”cea mai mare dezamăgire”.

Citește și Carmen Iohannis: ”Noi i-am iubit întotdeauna pe americani şi suntem bucuroşi că ne asiguraţi securitatea”

Sursa fotografiilor: Facebook / Carmen Iohannis

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Emil

Acum 3 ani

Primeau si de la bin Laden, Dragnea, etc,dar nu mai sunt. Asa e diplomatia SUA, doar "talharii rosii" ai nostri, teroristii nostri, hotii nostri, coruptii, nostri, etc, restul sunt inamicii nostri.
Raspunde

Emil

Acum 3 ani

ttps://historia.ro/sectiune/general/cum-a-ajuns-osama-bin-laden-din-prieten-dusmanul-585328.html
Raspunde

Uite-o bah :)))

Acum 3 ani

Doua corupte!

Raspunde

Coco chanel

Acum 3 ani

Doua purii cu rochii inflorate...
Raspunde

???

Acum 3 ani

Se poarta margaretele si frunzele de ginko biloba. Imprimeurile astea sunt pe rochiile inaltelor doamne... Oare cat vor fi costat aceste rochii inflorate, gen anii 80, dar in trend acum?
Raspunde

Adina

Acum 3 ani

Cata propaganda..... incredibil.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus