Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Șapte sibieni s-au vaccinat cu doza a patra împotriva COVID-19 în prima zi de campanie

Șapte sibieni s-au vaccinat cu doza a patra împotriva COVID-19 în prima zi de campanie

Șapte persoane s-au vaccinat în Sibiu, în prima zi în care doza patru de vaccin împotriva COVID 19 a fost disponibilă, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sibiu. Acestor persoane li s-a administrat cea de-a patra doză la Centrul Medical Stejari, singurul centru rămas deschis în județul Sibiu.

Citește și: Un singur centru de vaccinare împotriva Covid-19 rămâne deschis la Sibiu după 1 mai

Vă reamintim că luni, 16 mai, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.

Pot solicita vaccinarea cu această doză persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.

La nivel național 292 de persoane au optat pentru această doză de vaccin împotriva COVID-19.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 841

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Marius

Acum 1 an

Doar 7? Vai, eu chiar am fost primul ieri :))
Raspunde

Trotineta

Acum 1 an

Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus