Joi,
30.06.2022
Cer Senin
Acum
24°C

Liviu Todescu, veterinar de 20 de ani la Zoo Sibiu: „Când eram mic visam să ajung în Safari”

Liviu Todescu, veterinar de 20 de ani la Zoo Sibiu: „Când eram mic visam să ajung în Safari”

Liviu Todescu este medic veterinar de 20 de ani la Grădina Zoologică din Sibiu. A crescut odată cu urșii aduși aici încă de când erau pui, a salvat jaguari în mijlocul nopții, a tratat singurul leopard de amur din țară, cu un spray pentru oameni. A trăit fuga unei tigroaice din zoo, atacul unui cerb care aproape l-a înfipt într-un gard și obrăznicia unui lemurian care fura mâncarea vizitatorilor. Prima întrebare a fost dacă-i e frică – îi este, încă, după zeci de ani de interacțiune cu animalele sălbatice, pentru că este o dovadă de respect față de forța și imprevizibilitatea lor.

Veterinarul trăiește la Sibiu de 25 de ani, iar copilăria și-a petrecut-o în Sebeș, județul Alba. A urmat cursurile Liceului Agricol, apoi cele ale Facultății de Medicină Veterinară. Despre activitatea de la Zoo Sibiu are un roman de povești și pe toate le spune zâmbind – chiar și pe cele care i-au provocat durere. Asta pentru că iubește din tot sufletul fiecare animal care ajunge aici și pe fiecare în parte îl tratează cu respectul cuvenit – de la o bufniță până la maiestuosul leu.

Domnul doctor m-a primit în clădirea administrativă a grădinii zoologice, de unde am pornit într-o plimbare care ne-a purtat pe la aproape toate animalele. Prima oprire a fost la maimuțe unde am zăbovit, de-altfel, și la finalul scurtei noastre călătorii prin lumea animalelor sălbatice.

Vorbește cu multă apreciere despre fiecare animal... chiar și despre maimuțele care îl detestă pur și simplu. Pentru că fiecare dintre ele merită respect și atenție. Iar el le și iubește pe toate în egală măsură, ca și cum ar fi ale lui. Pentru că, într-un fel, chiar sunt ale lui.

Mă atașez de fiecare animal. Fiecare dintre ele are o istorie, o poveste de viață. E normal să mă atașez, pentru că am grijă de ele.

Abia am așteptat să-l întreb dacă se mai teme atunci când intră într-o cușcă, chiar și după atâția ani. Mi-a răspuns, râzând, că da. Ar trebui să fii nesăbuit să intri într-o cușcă în care se află un animal sălbatic și să fii relaxat.

„Chiar dacă fac asta de 20 de ani, în continuare respect faptul că fiecare animal poate să reacționeze diferit. Chiar dacă le tranchilizăm și ne luăm măsuri de siguranță întotdeauna. Eu intru primul, apoi intră îngrijitorii, iar eu sunt cel care și iese ultimul. Pentru trezire avem două opțiuni – administrarea antidotului intravenos, atunci se trezește aproape instantaneu, ori administrarea intramuscular și durează puțin mai mult. Mai sunt oameni care mă întreabă dacă nu dau intravenos și îi întreb dacă pot să fugă repede”, explică medicul veterinar, râzând.

Replica sa m-a dus, inevitabil, cu gândul la multitudinea de fotografii care apar tot mai des în mediul online cu oameni care se pozează lângă urși. Așa că l-am provocat la o scurtă discuție pe tema aceasta. Am vrut să știu ce face el comparativ cu ceea ce fac oamenii care întâlnesc ursul pe drum.

 

„Nu te apropii de un animal sălbatic fără măsuri de protecție”

Indiferent de cât de relaxat pare ursul, nu mergi pur și simplu spre el, fără să ai o măsură de protecție, spune Liviu Todescu. „Fiecare adăpost are două sau trei compartimente care comunică între ele și ne folosim de acest sistem. Animalele trebuie tranchilizate. Dacă ești convins că animalul doarme, te poți apropia. Fără măsuri de siguranță nu te poți apropia de un animal sălbatic”, spune acesta.

De mic am fost pasionat de tot ce înseamnă animale sălbatice. Dacă în prima fază visam să ajung prin Safari, ulterior părinții m-au ghidat spre meseria de veterinar.

Despre oamenii care hrănesc animalele sălbatice, medicul spune că se supun unui risc enorm. „Omul se duce și dă mâncare ursului de container. A doua zi te întâlnești cu el tot acolo, dar nu mai ai mâncare. Păi nu te atacă? Mulți bravează – băi, am stat lângă urs. Ei nu înțeleg pericolul la care se expun când se apropie în acest fel, mai ales când se apropie de o ursoaică cu pui, ele sunt cele mai periculoase.”

La Grădina Zoologică sunt în prezent doi urși proveniți din braconaj, în vârstă de 23 de ani. Au venit aici de pui, iar medicul îi știe încă de când era în practică.

Animale chinuite în Zoo – mit sau adevăr?

M-a interesat să aflu cât de chinuite sunt, de fapt, aceste animale în captivitate. L-am întrebat pe medicul veterinar cât este mit și cât este adevăr în această dilemă. Duc ele o viață grea aici?

„Adevărul e undeva la mijloc, să fiu sincer. Rolul grădinii zoologice este să conserve specia, pentru că sunt multe animale pe cale de dispariție – noi avem un leopard de amur, spre exemplu, singurul din țară – și rolul este de a proteja fondul genetic al acelor specii. Normal, când ai niște animale în captivitate, ideal ar fi să fie spațiul cât mai mare, dar trebuie să le dai și de lucru, să reduci stresul de a le ține în cuști. Acum desigur dacă vorbim de un animal care merge pe mii de kilometri și la noi are 2000-3000 de metri pătrați, e o diferență. Dar nu înseamnă că suferă”, arată veterinarul.

El explică faptul că grija pentru animalele sălbatice este constantă și pentru ca ele să ducă o viață bună în zoo se fac eforturi constante. „Noi mergem constant în vizită la alte grădini pentru a învăța elemente care nu se văd cu ochiul liber – cum se lucrează cu animalele, evitarea conflictelor, a bolilor, cum trebuie să le amenajăm spațiile. Este mult mai mult de lucru decât se vede de fapt. Oamenii vin și văd niște animale în cuști, atât.”

Eram curioasă dacă se plictisește vreodată în compania unor animale sălbatice: „Nu există plictiseală aici, dar mai vin studenți în practică și, pentru că lucrezi cu animale deosebite și rare, ei își doresc mai multă acțiune. Dar eu le spun că aici cel mai bine e să nu prea avem activitate.”

Colecția de animale din Sibiu

Puțini știu că la Sibiu se află singurul leopard de amur din țara noastră și cel mai lung crocodil, ori că unul din mânji poartă numele medicului – chiar el i l-a pus.

„Pe mânzul Liviuț l-am luat de la o fermă, mi-a plăcut fața lui și i-am zis Liviuț, după mine.”

„Acum noi avem leopardul de amur – e singurul exemplar din România. A fost o perioadă când am avut lemurieni, am fost primii care i-am înmulțit, dar acum sunt la București, la Tg. Mureș mai nou, normal când se înmulțesc, facem schimb, pentru că trebuie să controlăm populația din zoo.

Animalele provin, de obicei, de la alte grădini. Din natură ajung aici doar prin cazuri cu totul excepționale, pentru că legea interzice preluarea animalelor din libertate pentru a fi închise în cuști la zoo. „Avem și câteva animale provenite din braconaj ori care au avut nevoie de ajutorul nostru. Noi avem două căprioare care au provenit dintr-o situație care le punea viețile în pericol și odată ce au petrecut mai mult timp aici, printre oameni, nu au mai putut fi eliberate în natură, pentru că nu s-ar fi putut proteja de prădători”, explică Liviu Todescu.

Când vine un animal nou, nu poate fi adăugat direct în cușcă alături de restul. El trebuie ținut în carantină, trebuie făcute analize, cunoscute mai multe aspecte despre animalul respectiv, pentru că fiecare este unic, arată medicul.

Povești adunate de-a lungul anilor

Să îți duci viața într-o grădină zoologică nu e lipsit de întâmplări... nici pentru animale, nici pentru medicul veterinar. Liviu Todescu a reușit să adune propriul „portofoliu” de pățanii – unele despre care povestește zâmbind, altele despre care ar prefera să nu își mai amintească, pentru că sunt încă răni deschise. O poveste care îl face să râdă s-ar fi putut încheia cu o tragedie. Însă a avut noroc.

„Am avut un eveniment cu cerbul carpatin care fusese lovit în ochi. L-am tranchilizat, i-am administrat tratament și apoi antidot intravenos, ca să se trezească imediat, pentru că la erbivore există riscul să facă complicații dacă stau adormite foarte mult. Orice anestezie poate provoca probleme și când am văzut că cerbul se întinde, am crezut că stă să moară și i-am făcut masaj cardiac. În acel moment, s-a ridicat brusc în picioare și m-a luat în coarne.

Gândul meu era să nu mă pună într-un gard. Aveam 3 angajați cu mine, doi au fugit, pentru că ăsta e instinctul.

Celălalt l-a prins de coarne, mai aveam o seringă pregătită și l-am tranchilizat din nou. Greșeala a fost și a mea pentru că nu mi-am luat măsuri de precauție.”

Pe un animal l-a tratat cu medicament de oameni. Și foarte bine a făcut! „Leopardul a avut o stomatită și am fost la farmacie să cer ceva pentru problema aceasta la oameni. Doamna farmacistă mi-a dat un spray care, să știți, a funcționat. De multe ori trebuie să găsești soluții nonconformiste, ca să rezolvi o problemă”, spune medicul veterinar.

Tranchilizantul nu le place, e dureros și animalele nu uită, explică el. Iar maimuțele țin minte cel mai bine.

„Aveam o specie de macaci care mă știau și la costum dacă eram. Cum intram pe poartă începeau să reacționeze. Și puii mă știu ca dușman, chiar dacă lor nu le-am făcut nimic, pentru că văd exemplul de la cei mari”, îmi spune, râzând, în timp ce una din maimuțe face un adevărat spectacol de țipete și mișcări în cușcă, pentru că l-a văzut pe veterinar.

Grija vizitatorilor față de animale

Oamenii vin și le dau mâncare, iau popcorn, pâine, mere... le-a ajuns în cușcă până și o sticlă de suc, care s-a spart și putea să provoace daune ireparabile. Maimuțele sunt cele mai cerșetoare, spune medicul, iar vizitatorii cedează. Nu se gândesc la consecințe. „Oricât le-ai da, mereu vor mai multe. Mai demult aveam un lemurian care devenise foarte obraznic. Ieșea prin gard și le lua vizitatorilor mâncarea. Dacă încercau să se opună, lemurianul mușca.”

Mai mult decât atât, vizitatorii vor acțiune. Cer ca animalele să se miște, să vină la gard, să îi bage în seamă. Însă agitația din jur le face de multe ori să se îndepărteze de oameni și să caute locuri mai retrase.

„Toată lumea când vine la zoo vrea să vadă animalul că se plimbă. Însă ele sunt deranjate de multe ori de hărmălaie sau se sperie și caută cel mai retras loc din spațiul de care dispun.”

De pensionare nici nu vine vorba încă, pentru că medicul are de-abia 49 de ani și oricum nu se gândește la ziua în care nu va mai face asta. Atât îmi spune doar – „când oi fi bătrân sigur nu mă văd trăind încă aici, fugind după vreun animal sălbatic!”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Ada Cruceanu-Chisăliță

Acum 2 săptămâni

FELICITARI, Domnule Doctor!
Raspunde

Bogdan LAZAR

Acum 2 săptămâni

Felicitari, Domnule Doctor !!!
Raspunde

Bogdan LAZAR

Acum 2 săptămâni

Felicitari, Domule Doctor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus