Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Nimeni din USR Sibiu nu a trecut la REPER, partidul lui Cioloș. 4 parlamentari și-au anunțat azi plecarea

Nimeni din USR Sibiu nu a trecut la REPER, partidul lui Cioloș. 4 parlamentari și-au anunțat azi plecarea

Niciun sibian din USR nu și-a anunțat plecarea în REPER, partidul înființat de fostul lider userist, Dacian Cioloș, alături de un grup de europarlamentari, anunță Ruxandra Cibu Deaconu, președinte USR Sibiu.

”De la noi nu a plecat nimeni. Nicio persoană nu și-a anunțat plecarea la REPER”, a confirmat liderul USR Sibiu.

Organizație cu un primar, 4 consilieri județeni și 61 de consilieri locali, USR Sibiu a anunțat atunci când ”grupul Cioloș” a format REPER că își propune o dezvoltare, nu o fărâmițare.

”Suntem pe scena politică națională și locală din 2016, am plecat cu o mică echipă care a obținut un deputat USR de Sibiu, apoi am crescut, împreună cu colegii de la PLUS cu care am fuzionat. Avem în județ un primar și 61 de consilieri locali si 4 consilieri judeteni, în municipii, urbanul mic și rural, un prim eșalon de aleși în administrația publică locală care acționează pentru schimbări benefice și necesare în comunitățile lor. Ne-am propus ca în 2024 reprezentarea în teritoriu să crească semnificativ, iar pentru aceasta închegăm echipe de oameni buni și competenți”, susținea USR Sibiu.

Astăzi, patru parlamentari USR și-au anunțat plecarea din partid și înscrierea în REPER. Este vorba de fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă și de parlamentarii Oana Cambera, deputat de Ilfov, Cristian-Paul Ichim, deputat de Bacău, și Daniel Toda, deputat de Timiș.

„Mă alătur REPER cu speranța că vom reuși să construim împreună o platformă în care politicile de sănătate să poată fi dezbătute, în care profesioniștii din domenii diferite să poată să contribuie pentru alinierea serviciilor medicale românești la aceleași standarde de calitate cu cele europene”, a declarat Ioana Mihăilă, citată într-un comunicat al REPER.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1276

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Emil

Acum 2 ani

N-au trecut de doua ori.
Raspunde

Romantic

Acum 2 ani

Cum să plecați când totul este roz. A-ți intrat în politică, unde totul este bine, mai puțin pentru popor. Clasa politică trecută și actuala, plaga purulenta a României. Rușine să vă fie la toți ! Pentru voi totul până la Ciolan!
Raspunde

Putintica rabdare!

Acum 2 ani

REPER s-a infiintat abia acum 2-3 saptamani si voi va laudati ca (inca) n-a plecat nimeni din USR Sibiu. Sa vedem cati o sa mai fiti prin vara lui 2024, cu cateva luni inainte de alegeri! Daca va mai exista USR!
Raspunde

Cetateanul Gogu

Acum 2 ani

3% o sa aveti impreuna (usr+reper) in 2024
Raspunde

Lizet

Acum 2 ani

Cu 3 milioane de votanti din zona zomby, Pdsr va lua 38% din total voturi.... ca de obicei.
Raspunde

Canaris

Acum 2 ani

Asa o să fie Elisabeto... Vai de posterioru nostru....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus