Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Prețurile la petrol încep să scadă în Europa

Prețurile la petrol încep să scadă în Europa

Pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă recesiune, cotaţia barilului de ţiţei Brent, referinţa pentru piaţa petrolului din Europa, şi-a continuat miercuri scăderea, după pierderile semnificative înregistrate marţi, coborând sub pragul simbolic de 100 de dolari, pentru prima dată după luna aprilie, informează AFP, citată de Agerpres.

În jurul orei 14:25 GMT, un baril de ţiţei Brent din Marea Nordului era cotat la 99,39 dolari, cu 3,30% mai puţin decât preţul înregistrat la închiderea şedinţei de marţi, în timp ce cotaţia barilului de ţiţei american WTI era în scădere cu 3,32% până la 96,12 dolari.

Marţi, ambele referinţe au înregistrat cele mai puternice scăderi zilnice înregistrate după luna martie.

"Preţul ţiţeiului Brent a înregistrat marţi a treia cea mai puternică scădere, în termeni absoluţi, de la debutul negocierii acestui contract în 1988", afirmă analiştii de la banca UBS, în condiţiile în care cotaţia a înregistrat un declin de aproape 11%. "Temerile cu privire la o recesiune au determinat, probabil, anumiţi investitori să iasă de pe piaţa petrolului", care anterior era văzută ca o modalitate de a profita de pe urma inflaţiei, apreciază analiştii UBS.

"Pe lângă pesimismul crescut cu privire la viitorul economiei, preţul petrolului a fost afectat de asemenea de aprecierea dolarului american", afirmă Stephen Brennock, analist la PVM Energy. O întărire semnificativă a monedei americane afectează cotaţia ţiţeiului, deoarece reduce puterea de cumpărare a investitorilor care utilizează alte valute.

În opinia lui Fawad Razaqzada, analist la City Index, odată cu coborârea sub 100 de dolari, preţul petrolului a depăşit un prag psihologic important.

Într-un scenariu de recesiune, analiştii de la Citigroup prognozează că preţul barilului de petrol ar putea coborî până la 65 de dolari la finele anului, fiind posibil să scadă până la 45 de dolari per baril la finele lui 2023, în absenţa unei intervenţii din partea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, reuniţi sub umbrela OPEC+.

Analiştii insistă totuşi asupra faptului că în ultimele două zile nu a avut loc nicio modificare fundamentală care să bulverseze piaţa petrolului. În aceste condiţii, Stephen Brennock crede că după "baia de sânge" de marţi, preţul petrolului ar putea să îşi revină.

"Pe de o parte, recesiunea ar putea reduce uşor cererea de petrol. Însă de pe altă parte, oferta rămâne una limitată", concluzionează Russ Mould, analist la AJ Bell.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Kokos

Acum 1 an

Pretul petrolului scade , pretul benzinei si motorinei nu ! Ca de obicei!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus