„Ne vom exprima dezaprobarea pentru alăturarea numelui Consiliului Judeţean Braşov cu această persoană controversată”, anunță vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Szenner Zoltan, referindu-se la un concert finanțat din banii instituției, la care a participat și solistul de muzică populară Cristian Pomohaci.
„Nu vom face plata către Primăria Hârseni dacă din cofinanţarea aprobată de Consiliul Judeţean urmează să fie plătit onorariul lui Cristian Pomohaci”
Invitat special la „Festivalul Tradiţiilor Locale din comuna Hârseni”, Cristian Pomohaci nu va fi plătit de la bugetul Consiliului Judeţean Braşov, anunță Bună Ziua Brașov. Evenimentul de la Hârseni a obţinut o cofinanţare de la Consiliul Judeţean Braşov, însă, potrivit explicaţiilor vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Szenner Zoltan, organizatorul festivalului, Primăria Hârseni, a „omis” să menţioneze numele lui Pomohaci.
„În solicitarea de finanţare depusă de Primăria Hârseni nu apărea numele lui Cristian Pomohaci. Era scris doar spectacol folcloric. Colegii mei de la Serviciul Învăţământ, Cultură, Sport nu s-au mulţumit cu atât, ci au trimis o cerere de clarificări prin care au solicitat numele interpreţilor care vor apărea la acest spectacol. Am primit o adresă de răspuns de la Primăria Hârseni împreună cu oferta organizatorului evenimentului în care apăreau Ansamblul Făgăraşul, Ansamblul Horiţa Lisa şi Ansambul Junii Hârseniului, interpreţi locali - Iulia şi Horaţiu Haiduc, Bogdan Georgescu, Tatomir Carmina şi Ionuţ Langa - interpreţi naţionali - Adina Roşca, Cătălin Doinaş şi Ionuţ Langa. Deci numele lui Cristian Pomohaci nu figura în proiectul care a fost depus pentru cofinanţare şi aprobat de Consiliul Judeţean Braşov”, a declarat Szenner Zoltan, care coordonează activităţile culturale în Consiliul Judeţean Braşov.
Reprezentantul administraţiei judeţene a precizat că nu a fost făcută nicio plată de către Consiliul Judeţean pentru acest proiect. „Mâine (luni, 11 iulie, n.r.) vom transmite o adresă către Primăria Hârseni prin care ne vom exprima dezaprobarea pentru alăturarea numelui Consiliului Judeţean Braşov cu această persoană controversată (Cristian Pomohaci, n.r.) şi vom specifica în mod clar că nu vom face plata către Primăria Hârseni dacă din cofinanţarea aprobată de Consiliul Judeţean urmează să fie plătit onorariul lui Cristian Pomohaci”, a anunţat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Invitat de onoare la evenimentele din județul Sibiu
Solistul cântă, pe de altă parte, la numeroase evenimente locale organizate de localitățile din județul Sibiu. A fost, de exemplu, invitat la Festivalul Florile Oltului, desfășurat pe stadionul Avrig, la sfârșitul săptămânii trecute.
”Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne vedem cu bine și în seara asta la festivalul florile Oltului de la Avrig județul Sibiu!”, a notat Pomohaci pe pagina sa de Facebook, urcând apoi imaginile cu concertul susținut în oraș.
Evenimentul este organizat și finanțat de Primăria și Consiliul Local Avrig și nu apare pe lista de proiecte culturale finanțate de Consiliul Județean Sibiu.
Tot în Sibiu, Pomohaci a participat la un eveniment organizat de Casa de Cultură ”Ilarion Cocișiu” din Agnita, acolo unde a organizat ”concert de pricesne”, în luna aprilie.
Anii trecuți, Pomohaci a fost invitat și la evenimente susținute financiar de Consiliul Județean. Fostul preot a fost prezent în 2019 pe scena Festivalului Bujorul de munte din Gura Râului.
În anul 2018 el a urcat pe scena din Piața Mare a festivalului ”Cântecele munților”. Prestația lui Pomohaci a fost primită atunci cu aplauze în fața scenei, dar și cu huiduieli din public.
Caterisit de Mitropolia Ardealului
Pomohaci a fost caterisit de Mitropolia Ardealului ca urmare a unor acuzații de agresiune sexuală asupra minorilor, care s-au încheiat în justiție prin prescrierea faptelor. A fost trimis în judecată și condamnat, în schimb, pentru evaziune fiscală.
În 2017 a recunoscut în fața procurorilor că a închiriat 11 din apartamentele pe care le deține la sume mult mai mari decât cele declarate la Fisc. Potrivit procurorilor, suma nedeclarată de Pomohaci se ridică la 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro, bugetul statului fiind prejudiciat cu 136.572 lei.
În 2016, Cristian Pomohaci a fost dat afară din rândul preoților ortodocși, ca urmare a unei decizii a Consistoriului Mitropolitan, după acuzațiile de agresiune sexuală asupra minorilor. ”Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci”, au decis atunci reprezentanții Mitropoliei Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pomohaci , concert , Sibiu , Brașov , Consiliul Județean , Cântecele Munţilor , evenimente , bani
Vizualizari: 6002
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Muresan
Acum 1 oră
Profu
Acum 1 oră
@JFK
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Militia tot militie a ramas ...