Cătălin Sabău, inspector în cadrul ANAF Oradea, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 15.000 de euro mită.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cătălin Sabău, inspector în cadrul ANAF - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Oradea, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă agravată.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că la data de 1 aprilie, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), bănuită de desfăşurarea unor activităţi de comerţ online, neînregistrate fiscal, Cătălin Sabău, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro.
"Banii respectivi ar fi fost primiţi de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului şi pentru a stabili obligaţii fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate", menţionează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi preventive dispuse în cauză.
foto depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1331


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
John
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Mno
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei