Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

VIDEO Avram Iancu este primul român care traversează înot Canalul Bristol

VIDEO Avram Iancu este primul român care traversează înot Canalul Bristol

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, potrivit unui anunţ postat de sportiv, în noaptea de joi spre vineri, pe pagina sa oficială de socializare.

"În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi - n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, dl. Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson", a transmis înotătorul român, potrivit Agerpres.

Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol joi dimineaţa, pe o rută stabilită între localităţile Glenthorne şi Porthcawl. Performanţa bibliotecarului din Petroşani s-a desfăşurat după regulile de marathon swim, fiind supravegheată de Bristol Channel Association, entitatea juridică ce guvernează înotul în acest canal şi care organizează traversarea în mod oficial, pilotul, copilotul şi observatorul cursei fiind englezi.

Înainte de începerea traversării, Avram Iancu a apreciat că înotul în Canalul Bristol, care măsoară 28 de kilometri, va fi unul dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, dar şi a efortului continuu pe care va trebui să-l facă.

Anul acesta, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.

Între performanţele bibliotecarului din Petroşani se numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Muresan

Acum 1 an

Dat naibii bibliotecarul! Parca a traversat si Dunarea nu stiu pe unde... Te-ai fi asteptat sa fie un soarece de biblioteca, iar el e ditamai aventurierul!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus