Miercuri,
26.06.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Mii de oameni au luat parte la Serbările Naţionale de la Ţebea. 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Mii de oameni au luat parte la Serbările Naţionale de la Ţebea. 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Câteva mii de oameni au luat parte duminică la Serbările Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, de la a cărui moarte se împlinesc 151 de ani. La manifestările care au început în biserica din cimitirul de la Ţebea şi au continuat la mormântul Eroului Naţional fiind prezenţi și lideri ai unor partide politice, parlamentari, autorităţi judeţene şi locale, alţi invitaţi.

Un sobor de preoţi, condus de Episcopul Devei şi Hunedoarei, Nestor, a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Crăişorului Moţilor din cimitirul de la Ţebea, personalitatea lui Avram Iancu fiind evocată de un istoric şi de primarul comunei Baia de Criş, Mihai Gorcea, gazda manifestării.

"Lupta lui Avram Iancu pentru binele naţiunii s-a petrecut în vremuri tulburi, când armele confruntărilor vărsau sânge şi răspândeau moartea cu multă uşurinţă, secerând destinele nevinovate şi plăpânde ale românilor transilvăneni, dar care, la strigătul viteazului lor conducător se avântau curajos în ascuţişul sabiei, cu încrederea nestrămutată că jertfa sângelui lor încă mai poate fi sămânţa din care să răsară biruinţa. (...) Avram Iancu a murit pentru popor, dar şi poporul a murit pentru Iancu. Aceasta este măsura dragostei între păstor şi turmă, între conducători şi cei care sunt conduşi", a spus, în cuvântul său, episcopul Devei şi Hunedoarei.

La eveniment au luat parte, între alţii, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Familiei, Natalia Intotero, lideri ai mai multor partide politice, parlamentari şi europarlamentari, reprezentanţi ai administraţiilor judeţene şi locale, dar şi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, într-o familie de moţi înstăriţi. De profesie avocat, Avram Iancu a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania.

A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

foto Nicolae Ciucă/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus