Vineri,
04.10.2024
Partial Noros
Acum
19°C

FOTO Problemele găsite de Ministrul Economiei în Zona Industrială Vest Sibiu: transportul public local limitat pentru angajați și lipsa forței de muncă specializată

FOTO Problemele găsite de Ministrul Economiei în Zona Industrială Vest Sibiu: transportul public local limitat pentru angajați și lipsa forței de muncă specializată

Problemele de mobilitate, respectiv transportul public local limitat pentru angajații care au joburi în Zona Industrială Vest şi trebuie să se deplaseze din Sibiu, dar şi lipsa forței de muncă specializată au fost printre temele de discuții dintre ministrul Economiei și oamenii de afaceri care fac parte din Clubul Economic German. 

Florin Spătaru, ministrul Economiei, s-a aflat joi în vizită la Sibiu, unde s-a întâlnit cu oameni de afaceri și reprezentanți ai Universității ”Lucian Blaga”. În prima parte a zilei, Spătaru a făcut un tur al celor mai mari companii care își desfăşoară activitatea în Zona Industrială Vest.

"Am discutat, alături de secretarul de stat Mihai Macaveiu şi de deputatul Bogdan Trif, cu o parte dintre oamenii de afaceri care fac parte din Clubul Economic German care mi-au vorbit despre problemele de mobilitate, respectiv transportul public local limitat pentru angajații care au joburi în Parcul Industrial şi trebuie să se deplaseze din Sibiu, dar şi lipsa forței de muncă specializată.

În acest sens, am decis ca Ministerul Economiei să joace un rol catalizator pentru a pune la aceeaşi masă autorități centrale şi companiile mari, astfel încât diferite probleme birocratice, sau de legislație cu care mari angajatori din Sibiu se confruntă să poată fi dezbătute", transmite ministrul pe pagina de facebook.

Florin Spătaru a precizat că, joi, Guvernul României a aprobat schema de ajutor de stat, promovată de Ministerul Economiei, pentru industria prelucrătoare, prin care, în următorii 2 ani, companiile pot accesa 300 de milioane de euro sub formă de granturi.

"Toate autoturismele din Europa sunt dotate cu cel puțin o piesă produsă la Sibiu. Parte dintre aceşti mari angajatori produc componente pentru autovehicule, începând de la chei de contact, până la schimbătoare de viteză, sistemele de siguranță şi multe altele.Multe autoturisme pe care le vedem pe şoselele din Europa au chiar jumătate dintre componentele tehnice produse în țara noastră. Tocmai de aceea, ca ministru al economiei întotdeauna mi-am exprimat sprijinul pentru menținerea şi chiar dezvoltarea sau extinderea afacerilor cu capital străin sau românesc", precizează sursa citată.

Citește și Ioan Deac, CEO-ul Compa Sibiu, în fața ministrului Economiei: Ne amăgim să credem că lucrurile vor fi extraordinare în perioada următoare

foto Florin Spataru/facebook

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

Dabija

Acum 2 ani

fortza marquardt ! bravo baietii!
Raspunde

Puncte

Acum 2 ani

a fost si la marquard? stiam ca a fost la conti....
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

iar a descoperit PSD-ul apa calda...fraieri sunt aia ca stau de vorba cu prapaditii astia!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus