O firmă specializată în colectarea deșeurilor, aflată la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cartierul Arhitecților, a fost amendată de Grada de Mediu Sibiu pentru problemele descoperite.
Totul a pornit după ce un sibian a transportat mai multe fiare vechi în curtea firmei respective, aflată chiar lângă sensul giratoriu de la intrare in Cartierul Arhitecților. Când a ajuns acolo a descoperit că într-un colț al curții ardeau mai multe deșeuri, fumul fiind vizibil inclusiv din Calea Cisnădiei.
”Mi s-a părut uimitor că ardeau deșeuri în plină zi, fără niciun stres”, a spus sibianul. Acesta a încercat să filmeze pe ascuns, apoi a sesizat Garda de Mediu Sibiu. Imaginile au ajuns și pe adresa redacției Turnul Sfatului.
Inspectorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Sibiu au efectuat un control la firma menționată. La prima vedere, nu au mai găsit deșeuri arse, însă au descoperit alte nereguli, motiv pentru care a fost aplicată și o amendă.
”Aspectele semnalate au fost verificate în teren de către comisarii GNM – Comisariatul Județean Sibiu, fiind identificat un operator economic autorizat din punct de vedere al protecției mediului pentru activitatea de colectare deșeuri.
La data controlului nu s-a constatat desfășurarea unor operațiuni de ardere deșeuri, însă operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei pentru neregulile constatate cu privire la gestionarea deșeurilor existente în cadrul punctului de lucru fiind impuse și măsuri cu caracter permanent”, a explicat pentru Turnul Sfatului comisarul șef Elena Anghel.
Centrul de colectare a deșeurilor electronice din Sibiu a dat faliment. Intervine Primăria
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: deșeuri arse , amenzi gunoaie , deșeuri sibiu , Cartierul Arhitecților , gunoaie sibiu , garda de mediu
Vizualizari: 4605
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul