Un bărbat din Piteşti riscă deschiderea unui dosar penal după ce şi-a scrijelit numele pe zidul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, suspectul declarând jandarmilor că a făcut acest gest din plictiseală, a informat, miercuri, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara.
Fapta bărbatului a fost sesizată jandarmilor printr-un apel la numărul de urgenţă 112, o patrulă deplasându-se la faţa locului împreună cu arheologul prezent în cetate. Astfel, s-a constatat că pe o piatră din zidul monumentului UNESCO fuseseră scrijelite mai multe nume.
"Bărbatul, fiind întrebat cu privire la motivul pentru care a distrus monumentul istoric, le-a spus colegilor faptul că nu există un motiv anume, ci că a făcut-o din plictiseală", a precizat sursa citată de Agerpres.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru distrugere, documentele fiind predate poliţiştilor pentru a se continua cercetările.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: şi-a scrijelit numele pe zidul , Sarmizegetusa , monument UNESCO Sarmizegetusa , dosar penal
Vizualizari: 1533
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian